Mircea Miclea: „Relația dintre Educație și Viață e ca un angrenaj dintre două roți dințate. De-a lungul istoriei, ele au avut un ritm relativ compatibil. Dar mai nou realitatea a luat-o razna” / Soluțiile fostului ministru

Cred că ne așteaptă cea mai gravă criză pe care a traversat-o sau va traversa sistemul de educație: criza de resurse umane, a spus marți seara fostul ministru al Educației Mircea Miclea, profesor la UBB, la Gala Curs de Guvernare.

Vă dau câteva date: în UE, 40% dintre cadrele didactice din momentul de față au peste 50 de ani. Sub 30 de ani sunt doar 7%, a explicat fostul ministru al Educației, adăugând că în România 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani, iar 10% au sub 30 de ani.

Adică, din 208.000 de profesori care sunt în România, 19.000 doar au sub 30 de ani, mai spune Miclea, dând și exemplul Germaniei, care are nevoie de peste 25.000 de profesori în următorii doi ani.

Ceea ce ne așteaptă este o criză majoră de resurse umane în Educație, iar cei care vor reuși să facă managementul acestei crize, asigurând calitatea educatorilor, vor câștiga competiția, mai spune fostul ministru.

Cum s-ar putea rezolva această criză?

Opiniile lui Mircea Miclea:

• Înseamnă cel puțin patru lucruri. Primul înseamnă salarii mult mai atractive. Aici nu e vorba de a face dreptate unei categorii sociale ci de a rezolva o criză care va afecta major toată educația, pentru că se știe, cadrele didactice sunt elementul esențial al progresului școlar.

• Al doilea aspect, dincolo de salarizare, se referă la condițiile de muncă. Al treilea aspect se referă la formare, la modul în care sunt formați profesorii.

• Al patrulea aspect este salarizarea pe bază de criterii de performanță. Dacă vom lua în calcul aceste aspecte, atunci putem spera să facem un management al celei mai grave crize a sistemului educațional: criza de resurse umane.

„Trebuie să reconfigurăm curiculumul și să integrăm și meta-competențele în formarea elevilor, pe lângă competențele clasice”

Al doilea lucru pe care îl socotesc important este că trebuie să reconfigurăm cu curiculumul astfel încât să integrăm în formarea elevilor și meta-competențe, pe lângă competențele clasice, spune fostul ministru.

Școala – până acum – a avut drept scop să formeze competențe. „Competențe care la finalul liceului te făcea să fii capabil să te adaptezi la viața de adult, să ai cunoștințele de bază ca să te poți integra atât în viața socială, cât și în viața profesională. Premisa acestei formări era următoarea: viitorul e predictibil, iar noi în școală știm suficient de bine cum va arăta viitorul și formăm din acest moment competențele care vor fi utile în acel viitor pe care noi îl putem prezice cu suficientă acuratețe.

Din păcate, experiența pe care am trăit-o cu toții în ultimii ani au arătat că nu mai putem prezice viitorul, că viitorul a devenit mult mai volatil decât ne putem noi închipui. N-am putut prezice nimic din ceea ce s-a întâmplat esențial în ultimii ani. Nici, pandemia, nici războiul din Ucraina, nici războiul in Orientul Apropiat, nici ChatGPT-ul, nimic!”, consideră Miclea.

Asta înseamnă că viitorul este din ce în ce mai impredictibil. Prin urmare, consideră psihologul român, trebuie schimbată premisa de formare a elevilor. Mai înseamnă și elevul trebuie să dobândească niște meta-competențe”, explică el.

Ce sunt meta-competențele și care sunt cele patru meta-competențe critice

Metacompetențele sunt niște gramatici generative care ar putea genera competențele de care elevii vor avea nevoie într-un viitor incert, pe care nu-l putem bănui sau anticipa, spune Mircea Miclea.

„Una se referă la autonomie. În sensul că ai suficient de multă cunoaștere astfel încât să nu te lași manipulat de fake news-uri sau de teorii ale conspirației, că ai suficiente cunoștințe în raport cu care să poți evalua critic orice alt flux de informații. Autonomie înseamnă și o anumită autonomie față de instrumentele pe care le utilizezi, inclusiv motoare de căutare și instrumente de inteligență articială etc”, explică fostul ministru.

• A doua meta-competență se referă la antreprenoriat, nu numai în sensul de educație financiară sau strict antreprenorială. Antreprenoriat înseamnă să te gândești la două întrebări și să ai răspuns la ele. Prima întrebare e: Ce anume pot eu realiza cu cunoștințele de care dispun? Iar a doua, Ca să realizez ceva anume dacă am un scop, de ce fel de cunoștințe am nevoie? Asta este o meta-competență antreprenorială pe care un profesor o poate educa la orice materie.

• Cea de-a treia meta-competență se referă la autodisciplină. Știm, sunt date de cercetare care confirmă că – cel puțin de la nivelul de inteligență medie în sus- diferența în reușită nu e dată de coeficientul de inteligență sau competențe cognitive, ci de capacitatea de autodisciplină. De capacitatea de a-ți fixa niște reguli și de a te ține de ele! De a-ți trăi viața mai degrabă în funcție de reguli, decât în funcție de stări sau de conjuncturi.

• A patra meta-competență se referă la gândirea de tip designer. Designerul ce face? El definește o problemă, nu se confruntă cu una gata definită pe care să o rezolve. El definește problema, stabilește care sunt constrângerile și oportunitățile de care trebuie să se folosească atunci când produce o soluție.

Într-un viitor cu grad ridicat de incertitudine, dacă cineva este autonom, autodisciplinat, are o gândire de tip designer și este cu o mentalitate antreprenorială, va putea face față acelui viitor foarte volatil, spune Micle.

Roți dințate, Educație și o realitate care a luat-o razna

Ce a mai spus Mircea Miclea:

• Ne putem închipui relația dintre Educație și Viață ca fiind un angrenaj dintre două roți dințate; una find Educația și cealaltă Realitatea. Adesea, sau de-a lungul istoriei, aceste roți dințate au avut un ritm relativ compatibil.

• Sistemul de educație se mișcă încet. Inevitabil, îți trebuie mulți ani până când formezi un om. Învățarea e un proces mai lent. Sistemele educaționale, nu numai la noi, sunt sisteme mai lente. Multă vreme și realitatea era mai lentă. Era o lume care schimbările erau mai lente. Și atunci, în acel tip de lume, Educația putea să țină pasul cu Realitatea. Cele două roți dințate se împingeau una pe alta într-un ritm relativ compatibil.

• Din păcate sau din fericire, nu știm in ce cauză, realitatea a luat-o razna. A început să se miște extrem de repede. Iar sistemul educațional nu se va putea mișca la fel de repede. Decât cu o condiție, din punctul meu de vedere: dacă punem accentul pe educația și pe formarea continuă. Acolo poți să regla ritmurile. Acolo poți să faci niște transformări care să țină ritmul cu realitatea. Vă dau din nou niște date din România: în educația și formarea continuă sunt implicați cam 4,9% din adulții dintre 25 și 64 de ani. În Uniunea Europeană, media este 11,9%. Noi suntem așadar la mai puțin de jumătate din media europeană în participarea la formarea și educația continuă.

• Asta înseamnă că ne adaptăm mult mai lent la ce se întâmplă în jurul nostru, că e vorba de tehnologie, că e vorba de lumea din jur…..

• Dacă ne uităm la furnizori de educație, în România, 18% dintre firmele și instituțiile cu peste 10 angajați oferă training. În Uniunea Europeană, media este de 67,4%. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, în mod clar va trebui să punem un accent major dacă vrem ca cele două roți dințate să se sincronizeze pe această componentă a formării și educației.

Gala Curs de Guvernare poate fi văzută aici