Posibile decizii, miercuri, legate de conducerea Politiei Romane in urma scandalului politistului acuzat de pedofilie
Decizii privind conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române ar putea fi luate miercuri, premierul interimar Mihai Fifor anunţând că situaţia generată de scandalul poliţistului acuzat de pedofilie „va fi analizată cu foarte mare atenţie”, în cursul zilei de miercuri, scrie news.ro.
Premierul intermar Mihai Fifor a mers, marţi seară, la Ministerul Afacerilor Interne, unde a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere Integrată, pentru a verifica măsurile luate în condiţiile în care 23 de judeţe sunt sub atenţionare cod galben de ninsori. La plecare, Fifor a spus că a vorbit cu Carmen Dan şi despre probleme care ţin de organizarea Ministerului Afacerilor Interne.
Întrebat dacă a vorbit cu ministrul Carmen Dan şi despre demiterea şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu, premierul interimar a răspuns: „Asta este o situaţie pe care o să o analizam cu foarte mare atenţie mâine (miercuri – n.r.) şi o să luam o decizie”.
În 9 ianuarie, după declanşarea scandalului din Poliţia Română generat de cazul poliţistului acuzat de agresiuni sexuale, cele mai recente victime fiind doi copii, ministrul Carmen Dan i-a trimis premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcţie a şefului IGPR, Bogdan Despescu. De asemenea, ea a propus înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Propunerea a fost refuzată însă de Mihai Tudose, care i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport.
Ulterior, Mihai Tudose a acuzat-o pe Carmen Dan că l-a minţit, spunând că nu mai doreşte să mai lucreze cu ea şi că dacă va fi lăsată să îşi dea demisia o va accepta. Carmen Dan a refuzat să demisioneze, iar acest conflict a generat decizia luată luni de Comitetul Executiv al PSD, care i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, acesta demisionând din funcţia de premier.