Sari direct la conținut

Neamt: O femeie de 83 de ani a fost grav rănită în urma unei explozii în locuința sa

HotNews.ro

O femeie în vârstă de 83 de ani, din municipiul Roman, a fost transferată în stare gravă la un spital din Bucureşti, după ce a suferit arsuri în urma unei explozii produse, în noaptea de joi spre vineri, la locuinţa sa, din cauza unor acumulări de gaze, potrivit ISU Neamţ, informează Agerpres.

Explozia s-a produs în jurul orei 1,50 şi nu a fost urmată de incendiu.

„Colegii de la Detaşamentul Roman au constatat că locuinţa era dărâmată în urma exploziei. Dintre dărâmături se auzeau strigătele de ajutor ale victimei, ceea ce a ajutat la localizarea şi salvarea imediată a acesteia. Bătrâna a fost predată unui echipaj de la Ambulanţă care a transportat-o la spitalul din Roman, iar de acolo s-a decis transferarea la Bucureşti, deoarece avea arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe 60% din suprafaţa corpului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenent Adrian Rotaru.

Conform acestuia, din primele verificări efectuate a reieşit că explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze. Vecinii le-au spus pompierilor că bătrâna îşi schimbase aragazul în urmă cu două zile şi de atunci se simţea miros puternic de gaz metan. Cele patru butoane ale aragazului au fost găsite deschise şi se presupune că bătrâna „a confundat poziţia de închis cu cea de deschis” şi astfel s-a acumulat o cantitate mare de gaz metan, a afirmat Rotaru.

Casa în care locuia femeia a fost distrusă în totalitate, iar geamurile locuinţelor din jurul acesteia au fost sparte de suflul exploziei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro