Dinu C. Giurescu a murit la 91 de ani

Istoricul și politicianul Dinu C. Giurescu a murit la 91 de ani.

Dinu C. Giurescu a fost membru titular al Academiei Române, din 2001, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Partidului Conservator.

A candidat la alegerile din decembrie 2012, pe listele USL, fiind ales deputat în Bucureşti. A demisionat din funcţia de deputat şi s-a retras din politică după ce a fost ales vicepreşedinte al Academiei Române, în aprilie 2014, potrivit news.ro.

A fost fiul lui Constantin C. Giurescu (n. 1901 Focșani – d. 1977) și nepotul lui Constantin Giurescu (n. 1875 Chiojdu, Buzău – d. 1918).

A fost licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București, 1950. În anul 1968 a obținut titlul științific de doctor în istorie. Profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie [1968-1987). A fost președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 și din 1991, în continuare). A fost profesor universitar Universitatea București, Facultatea de Istorie (1990-1997). A fost membru al Academiei Române din 2002 (membru corespondent din 1990). A fost membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române. (sursa wikipedia)

Activitatea ştiinţifică

Activitatea sa ştiinţifică acoperă o bogată şi diversă arie tematică, fiind preocupat de arta românească medievală din secolele XIV-XVIII, de studiul civilizaţiei române, de caracteristicile feudalismului românesc în relaţiile economice. Între lucrările dedicate acestor subiecte se numără: „Anaforniţe brâncoveneşti“ (1959), „Bisericani, ctitorie a epocii lui Ştefan cel Mare“, „Maîtres orfèvres de Kiprovac en Valachie au XVIIe siècle“ (1964), „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu ţările Peninsulei Balcanice în perioada feudalismului timpuriu“ (1964), potrivit news.ro.

A manifestat, de asemenea, interes pentru istoria diplomaţiei româneşti şi a publicat o serie de volume de „Documente diplomatice“: Nicolae Titulescu (1967), M. Kogălniceanu (1972), precum şi de studii istorice, între care „La diplomatie roumaine et le Pacte des Quatres“ (1969).

A fost preocupat atât de editarea de izvoare, cât şi de elaborarea unor sinteze de istorie naţională: „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi“ (1971, în colaborare), „Istoria românilor“ (1974-1975, în colaborare), „Istoria ilustrată a românilor (1981-1982).

O atenţie deosebită a manifestat pentru problemele de istorie contemporană: „Romania’s Communist Takeover: The Radescu Government“ (1994), „România în al Doilea Război Mondial“ (1999), „Imposibila încercare. Greva regală 1945“ (1999), „Romanian in the Second World War“ (1939-1945) (2000), „Cade Cortina de fier. România 1947“ (2002), „Documente privind alegerile din 1946“ (2001), „Uzurpatorii“ (2004), „De la Sovromconstrucţii la Academia Română“ (2008) şi multe altele. Împreună cu academician Mircea Maliţa a elaborat volumul „Zid de pace, turnuri de frăţie – deceniul deschiderii: 1962-1972“.

A fost coordonator şi coautor al volumelor IX (ed. I, 2008 ; ed. a II-a 2016) şi X (2013) din valorosul tratat „Istoria românilor“, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române.

A militat împotriva demolării unor importante monumente istorice şi de artă, cărora le-a consacrat o serie de lucrări între care: „The Razing of Romania’s Past“ (1989), apărută în limba română în anul 1994: „Distrugerea trecutului României“, „Arhitectura Bucureştiului“ (2010).

Academia Română: Plecarea lui Dinu C. Giurescu echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti

Membrii Academiei Române regretă moartea academicianului Dinu C. Giurescu care „echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti, ce va marca nu numai comunitatea academică, ci societatea românească în ansamblul ei”, potrivit news.ro.