Sari direct la conținut

Dăncilă: Sunt discuții ca Pilonul II de pensii să devină opțional, dar nu am văzut proiectul. Nu se pune însă problema desființării Pilonului

HotNews.ro
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dancila, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că Pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat şi că în continuare pe acest subiect există o analiză, precizând că propunerea avansată de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit căreia Pilonul II ar urma să fie opţional, nu i-a fost prezentată.

„În niciun caz nu se pune problema desfiinţării Pilonului II, vreau să fac această precizare din start. În altă ordine de idei, da, sunt discuţii ca Pilonul II să fie opţional, dar încă nu avem o modificare certă. Nu am văzut această modificare, deci nu pot să dau amănunte referitor la acest lucru. Ceea ce pot să spun cu certitudine este că Pilonul II nu se desfiinţează, pentru a nu crea îngrijorare. Eu încă nu am văzut acest proiect, după ce o să văd acest proiect, o să-mi spun punctul de vedere”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată de jurnalişti despre propunerea avansată de ministrul Muncii, relatează Agerpres.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat la România TV că Guvernul nu va naționaliza Pilonul II de pensii, așa cum erau anumite zvonuri, ci îl va face opțional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro