Sari direct la conținut

UPDATE Decizie istorică: Soţul homosexual al unui cetăţean european are drept de sejur peste tot în Uniunea Europeană, a decis justiţia europeană

HotNews.ro
UPDATE Decizie istorică: Soţul homosexual al unui cetăţean european are drept de sejur peste tot în Uniunea Europeană, a decis justiţia europeană

Ţările Uniunii Europene trebuie să acorde drept de sejur soţiei/soţului homosexual al unui cetăţean european, indiferent de naţionalitatea sa, inclusiv dacă un stat membru nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, a decis marţi justiţia europeană, potrivit AFP.

„Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări non – UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor”, se arată în comunicatul curții.

Curtea subliniază că „noţiunea „soţ”, în sensul Directivei 2004/38, este neutră din punctul de vedere al genului şi este, aşadar, susceptibilă să înglobeze soţul de acelaşi sex al cetăţeanului Uniunii în cauză”.

Adrian Coman și americanul Robert Claibourn Hamilton au cerut recunoasterea căsătoriei lor in România, căsătorie oficializata la Bruxelles în 2010. Dacă instanța se pronunță în favoarea lor, impactul va fi considerabil pentru România, dar și pentru țările din spațiul UE care nu au recunoscut căsătoria între persoanele de același sex.

Cei doi au contestat și la Curtea Constitțională a României prevederea din Codul Civil care împiedică recunoașterea căsătoriilor persoanelor de același sex încheiate în străinătate. După mai multe termene, CCR a decis sa solicite un punct de vedere al Curtii Europene de Justitie în acest caz.

Constituția României nu interzice în prezent căsătoriile între persoane de același sex. Astfel, articolul 48, alin 1 din Legea fundamentală spune că ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Prevederile sunt însă completate de Codul Civil care stabiliește explicit că este vorba despre uniunea între bărbat și femeie: ”Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora” (art. 271).

În toamna lui 2016, în plină campanie pentru alegerile legislative, majoritatea partidelor au semnat un acord de susținere a inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției în sensul preluării definiției din Codul civil și în Legea fundamentală. Inițiativa a fost promovată de Coaliția pentru Familie și se află încă în procedură legislativă. CCR a avizat favorabil proiectul, însă avizul vizează respectarea procedurii de revizuire și nu conținutul efectiv al acesteia. După o eventuală adoptarea a inițiativei de către Parlament, aceasta trebuie să fie supusă votului în cadrul unui referendum național.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro