Teodorovici, despre Ordonanța privind noile măsuri fiscale: Presiuni au fost foarte mari, până în ultima clipă, să nu se adopte
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a susținut, sâmbătă, că s-au făcut „presiuni foarte mari” pentru ca Ordonanța privind noile măsuri fiscale, inclusiv vestita „taxă pe lăcomie” pentru bănci, să nu fie dată.
„Această ordonanță cred că este cel mai important act pe care acest Guvern l-a emis, de doi ani. Presiuni au fost foarte mari, până în ultima clipă, să nu se adopte. Am vorbit cu doamna prim-ministru, la nivel de Guvern, cu președinții Coaliției, ar fi bine să prezentăm, după ce se așază această ordonanță, să prezentăm chiar public felul în care au răspuns ministerele, ce observații au făcut, scrisorile făcute din partea anumitor instituții și să prezentăm public toate încercările de a nu avea această ordonanță aprobată”, a declarat Eugen Teodorovici, la România TV, potrivit Mediafax.
El a spus că aceste presiuni au fost făcute și în scris, chiar dacă mai voalat. Demnitarul a reamintit de scrisoarea Coaliției pentru Dezvoltarea României care a cerut ca această ordonanță să fie discutată în CSAT, amploarea măsurilor fiind catalogate drept o problemă de siguranță națională.