Sari direct la conținut

Licitaţie de 90 milioane lei pentru un pod din Satu mare, anulată pentru că n-a fost depusă nicio ofertă

HotNews.ro
Kereskenyi Gabor, Foto: cdep.ro
Kereskenyi Gabor, Foto: cdep.ro

Licitaţia privind proiectarea şi construirea celui de-al treilea pod din municipiul Satu Mare, estimată la 90 de milioane lei, a fost anulată din cauza faptului că nicio firmă nu s-a înscris, primarul Kereskenyi Gabor invocând faptul că societăţile nu pot să întocmească o ofertă ca urmare a schimbărilor legislative apărute de la întocmirea documentaţiei până la momentul licitării, transmite Agerpres.

Edilul a explicat, miercuri, că documentaţia pentru pod a fost aprobată în anul 2017, iar de atunci cuantumul salariilor s-a schimbat foarte mult în domeniul construcţiilor, astfel că devizele nu mai sunt actuale, iar firmele nu au cum să depună oferte.

„Din păcate, aşa se pare că avem primele rezultate a lipsei totale de predictibilitate în ce priveşte măsurile Guvernului. Mă refer la măsurile în ce priveşte salarizarea, respectiv impozitele, măsurile fiscale. Devizele care fac parte din indicatorii tehnico-economici privind podul au fost aprobate şi făcute în prima parte a anului 2017. De atunci s-au făcut două majorări ale salariului minim pe economie, respectiv de la 1 ianuarie 2019 este un salariu minim în domeniul contrucţiilor. Totodată s-a majorat brusc şi costul materialelor în construcţii, a combustibilului, ceea ce face că nu pot să depună ofertă serioasă la ora actuală aceste firme, deşi au fost firme foarte serioase care au solicitat clarificări, s-au înregistrat pe SEAP. Dar la urma unei nimeni n-a depus nicio ofertă, drept pentru care am anulat procedura şi am solicitat de la proiectant să recalculeze devizele conform noilor prevederi”, a declarat Kereskenyi.

El a precizat că există o criză a forţei de muncă în domeniul construcţiilor, iar firmele care derulează lucrări mari trebuie să ştie la ce să se aştepte.

„Nu mă mir, se vede că este foarte greu în domeniul construcţiilor, este lipsă acută a forţei de muncă şi revin la lipsa predictibilităţii în privinţa salariului. Dacă o firmă serioasă reuşeşte totuşi să aibă personal, de la muncitori calificaţi, muncitori necalificaţi, ingineri, trebuie să ştie la o astfel de investiţie, multianuală, la ce să se aştepte. Ca să depui acum, în februarie 2019, o ofertă bazată pe calcule salariale făcute în 2017, este imposibil pentru că te pune să minţi de la început”, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, timpul de la aprobarea unei documentaţii pentru un obiectiv şi licitarea lui este foarte lung, fiind nevoie de mai multe avize.

Proiectul pentru podul peste Someş este estimat la 92 milioane lei, suma fiind asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro