Papa Francisc îi acuză pe guvernanţii care nu le permit migranţilor să intre în ţară
Audienţa de miercuri a Suveranului Pontif a fost dedicată problemei migranţilor. În ultima perioadă, Jorge Mario Bergoglio obişnuieşte să combine argumente obişnuite în favoarea primirii erga omnes cu considerații referitoare la dialogul inter-religios și ecumenic, potrivit Il Giornale, citat de Rador.
„Ospitalitatea – a spus astăzi episcopul Romei – este importantă și este şi o virtute ecumenică remarcabilă. Ea înseamnă în primul rând să recunoaștem că ceilalți creștini ne sunt cu adevărat frați și surori întru Hristos. Iar Malta, care de mai multe luni trece printr-o gravă criză politică, este un exemplu demn de urmat”.
Fostul arhiepiscop de Buenos Aires a lăudat din nou atitudinea populației malteze:
„La fel ca și maltezii – oameni buni acești maltezi – suntem răsplătiţi, deoarece primim ceea ce Duhul Sfânt a semănat în acești frați și surori, iar acest lucru devine un dar și pentru noi, pentru că Duhul Sfânt își seamănă harul peste tot”.
Sfântul Părinte, care în această fază a pontificatului său a lăudat în repetate rânduri în public gestionarea fenomenelor migratoare de pe insulă, s-a întâlnit recent și cu premierul Joseph Muscat, în ciuda controverselor provocate de furtuna care s-a abătut asupra guvernului și asupra forțele majoritare. Frăția umană presupune așadar o deschidere constantă unul față de celălalt.
Iar Papa a dorit să reamintească anumite episoade de intoleranță care s-au verificat chiar în patria sa de origine:
„În țara mea, de exemplu, când soseau unii misionari evangheliști, un grup mic de catolici se ducea să le incendieze corturile: acesta nu este un comportament creştinesc, suntem frați, suntem cu toții frați și trebuie să fim ospitalieri unul cu celălalt”.
Jorge Mario Bergoglio a amintit de motivațiile care îi determină pe cei care caută refugiu pe țărmurile noastre:
„Bărbații și femeile migranţi din întreaga lume înfruntă călătorii riscante pentru a scăpa de violență, de război şi de sărăcie”. Şi de această dată, exemplul citat de conducătorul Bisericii Catolice este cel referitor la povestea migrației lui Pavel și a „camarazilor săi”.
Apoi, Papa Bergolio a trecut la acuzațiile care privesc două cazuri diferite. Papa a identificat două moduri de a nu fi ospitalier.
„Unul este cel al traficanților de oameni, care pot fi doar condamnați. Celălalt însă, este cel a conducătorilor care continuă politica „porturilor închise”.
„Migranţii sunt exploatați de traficanți criminali – a avertizat pontiful argentinian- sunt tratați ca şi cum ar fi nişte numere, sau ca o amenințare de unii conducători. De multe ori nici nu îi lasă să debarce în porturi”, a tunat din nou succesorul lui Joseph Ratzinger.
„Uneori – a concluzionat Papa Francisc – refuzul ospitalităţii îi împinge, ca un val, spre sărăcie, sau spre pericolele de care au fugit”. O altă demonstrație practică a faptului că, pentru Papa, „dreptul de a debarca” nu poate fi niciodată refuzat.