Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de magistrații Tribunalului București la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de trafic de influență, în care este acuzat că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean într-o funcţie de subsecretar de stat. Decizia instanței nu este definitivă.
Judecătorii de la Tribunalul București au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 de lei, potrivit Mediafax.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Dosarul lui Valeriu Zgonea a ajuns pe masa judecătorilor în ianuarie 2018.
Acuzațiile aduse de procurori
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.
Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna. Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.
„Numitul Dobrică Dumitru a organizat, pe cheltuiala SC (…) SA Pătârlagele, pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan şi concubina sa, o excursie de 4 zile la Viena, în intervalul 16.05.2013 – 19.05.2013, suportând inclusiv contravaloarea unor bilete la concerte susţinute de (…) şi (…), excursie contractată prin intermediul SC (…) SRL Buzău. (…) În vederea disimulării plăţii sejurului pentru inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan, numitul Dobrică Dumitru i-a cerut (…) să întocmească separat o factură pe numele acestuia, pe care de altfel numitul Dobrică Dumitru a achitat-o personal în numerar, iar concubina sa a fost înscrisă pe o altă factură emisă pentru SC (…) SA cu explicaţia ‘prestări servicii'”, se arată în rechizitoriu.
Conform documentului, factura a fost întocmită în favoarea unei societăţi comerciale, cu scopul de a putea deduce ulterior cheltuielile.
„Despre programul sejurului, numitul Dobrică Dumitru a informat-o telefonic pe (…), acesta precizând că inculpatul Zgonea Valeriu Ştefan are la Viena şi o întâlnire oficială cu nişte ambasadori. (…) De altfel, articolele de presă de la acel moment confirmau participarea inculpatului Zgonea Valeriu Ştefan la concertul (…) de la Viena legat de o vizită oficială a inculpatului”, se mai menţionează în rechizitoriu.
Conform DNA, la data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători.
Zgonea: „Vă spun cu emoţie în glas că e prima apariţie, în istoria mea de politician, în calitate de inculpat”
„(…) vă spun cu emoţie în glas că e prima apariţie, în istoria mea de politician şi fost politician, în calitate de inculpat. Sunt doar înregistrări făcute ilegal. Nu au fost aduse dovezi că eu am făcut acele fapte. Sunt nevinovat. Din cei trei procurori care au lucrat în dosarul meu, unul a fost exclus din magistratură, iar doi sunt sub control judiciar. (…) În 2010, au existat nemulţumiri în organizaţiile de partid. Un partid e ca o fabrică, sunt relaţii de prietenie, atunci l-am cunoscut şi pe domnul Dobrică şi pe partenera mea. (…) Eu eram vicepreşedintele organizaţiei judeţene Dolj, Dumitru Dobrică era vicepreşedintele organizaţiei judeţene Buzău. Am fost prieteni. Eu nu am ştiut că el a fost şantajat la DNA Ploieşti şi ameninţat că-şi pierde afacerea”, a susținut Zgonea.
El a negat că ar fi promovat-o pe Ionela Dobrică, fiica lui Dumitru Dobrică, în funcţia de subsecretar de stat.
„Funcţia de secretar de stat este o funcţie politică, nu dai examen pentru a ajunge acolo. Patru membri marcanţi ai PSD v-au spus în ce condiţii a fost promovată doamna Ionela Dorbică. În România, subsecretarii de stat nu au cabinet de demnitar sau şefi de cabinet. Este o poveste de adormit copiii! Dar această chestiune trebuia omisă, pentru ca chestiunea pseudo-juridică să aibă impact mediatic. Nu am contribuit în niciun fel pentru ca doamna Ionela Dobrică să devină subsecretar de stat”, a afirmat Zgonea.
El a adăugat că procurorii care s-au ocupat de acest caz, Mircea Negulescu, Lucian Onea şi Alfred Savu, au făcut presiuni asupra lui Dumitru Dobrică şi a susţinut că probele de la dosar arată că el este nevinovat.
„Să ne întoarcem la celebra poveste pe care domnul Negulescu, domnul Savu şi domnul Onea au prezentat-o ca pe o mare realizare: excursia de la Viena. Dacă verificau celebra probă, acea fotografie apărută în ‘România liberă’, vedeau că în ea apar fiicele domnului Dumitru Dobrică, iar fiica mea avea patru ani pe atunci. Şi aşa-zisul bodyguard era de fapt prietenul uneia dintre cele două fete. (…) Aceste chestiuni au fost omise. Într-o democraţie, acest tip de poveste trebuie să dispară. Viaţa mea în ultimii trei ani de zile nu o doresc nici măcar cuiva care, poate, ar fi comis faptele! (…) Vreau să vă spun că toate probele arată că sunt nevinovat. Asupra lui Dumitru Dobrică au fost făcute presiuni, eu şi familia mea am trecut în această perioadă printr-un linşaj mediatic. Am speranţa că din probe puteţi să vedeţi că sunt nevinovat”, a încheiat Valeriu Zgonea.