Sari direct la conținut

Iohannis: Suntem al doilea producător de gaze în UE, însă jumătate din gospodării sunt încălzite pe lemne

HotNews.ro
Iohannis la Jupa, Foto: Captura YouTube
Iohannis la Jupa, Foto: Captura YouTube

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, cu ocazia vizitei la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, că România este al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea jumătate dintre gospodării sunt încălzite în continuare pe lemne, potrivit Agerpres.

„Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are”, a spus preşedintele.

El a felicitat compania Transgaz pentru finalizarea „celui mai ambiţios proiect din domeniul energiei”, referindu-se la gazoductul BRUA, proiect realizat şi cu fonduri europene.

Şeful statului a mai spus că acesta este un obiectiv „extrem de important pentru România”, iar realizarea proiectului e o confirmare că Transgaz este o companie matură, aflată pe drumul dezvoltării pe scară regională.

În acest fel, a adăugat preşedintele, România îşi dovedeşte capacitatea de a valorifica în mod corect poziţia geostrategică şi că se apropie de statutul de hub energetic regional.

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, sâmbătă, în judeţul Caraş-Severin, Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la prima fază a gazoductului BRUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro