Poliția Capitalei: Au fost identificați o bună parte dintre protestatari și au fost amendați
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Ciprian Romanescu a declarat, vineri, că s-au intensificat filtrele și au suplimentat forțele de ordine în punctele aglomerate, pe principalele artere. Poliția Capitalei le atrage atenția celor care protestează să respecte normele și precizează că o parte dintre aceștia au fost identificați și sancționați.
„Le atragem atenția și celor din interior să respecte normele, o parte au fost identificați și sancționați (..) Colegii analizează situația din punct de vedere al legislației pentru a stabili dacă se implică dosar penal. Analizăm toate aspectele, si pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor(…) Nu vă pot da o cifră, au fost identificați o bună parte și au fost amendati”, a declarat inspectorul de poliție Ciprian Romanescu.
De asemenea, Romanescu a dat asigurări că Poliția Capitalei și Jandarmeria vin în sprijinul cetățenilor pentru a-i ajuta să ajungă unde au nevoie.
„Poliția a dispus intensificarea filtrelor, s-au suplimentat oameni de la mai multe direcții și chemați polițiști de acasă și sunt în punctele aglomerate, pe principalele artere. Avem rugămintea și le cerem oamenilor să țină cont de măsurile de distanțare și să poarte mască”, a mai precizat Romanescu.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.