glo Urban Pairs & Art Flairs Ana Bănică: Rețetele și ritualurile artiștilor sunt doar mofturi / Ana Morodan: Trebuie să recunoaștem că e o artă să pleci de la Arad cu 200 de lei în buzunar și să te faci contesă digitală la capitală
glo a lansat Urban Pairs & Art Flairs, un art manifesto creat printr-o desfășurare spectaculoasă de forțe creative. Proiectul are loc în colaborare cu Art Safari și Sneaker Industry și ia forma unor opere de artă contemporană unicat. glo Urban Pairs & Art Flairs aduce laolaltă 6 artiști și 6 creatori de conținut cu backgrounduri diferite, în încercarea de a defini noul an pe cele mai cool pânze urbane. Cei 6 creatori de conținut au ales perechi de cuvinte #breakbinary pe care artiștii le-au transformat în designuri digitale originale.
Povestim cu Ana Banica și Ana Morodan. Prima este o artistă completă care face fotografie, brodează, desenează și pictează în ulei. Cealaltă este o contesă digitală care a transformat crearea de conținut într-un business de succes. Echipa Anelor a ales o temă care definește foarte bine perioada pe care o traversăm: finaluri și începuturi. Unde începe și unde se termină totul depinde doar de ele.
Când ți-ai descoperit latura artistică și când ai decis că asta vrei să faci full-time?
Ana Bănică: Latura mea artistică s-a arătat încă din copilăria mică, caietul de schițe era cel mai bun prieten. M-am născut artist, pentru mine nu a existat alt drum, decât acesta, al artei.
Ana Morodan: Eu sunt artistă de când m-a învațat bună`mea să-mi asortez șosetele cu restul ținutei. 🙂 Dar am înțeles mai bine care-i treaba și cu arta după ce m-am mutat la București. Totuși, trebuie să recunoaștem că e o artă să pleci de la Arad cu 200 de lei în buzunar și să te faci contesă digitală la capitală. Visul meu n-a fost niciodată acela de a rămâne o blogheuză, pentru că social media nu este rațiunea de-a trăi. E doar un mod de a face business relaxat, creativ, cu mult umor. Creativitatea mea se manifestă cel mai bine în business.
Cât de greu e să îți găsești inspirația pentru a veni cu ceva mereu original și interesant? Există vreo rețetă, ritual, orice lucru care să te ajute în acest sens?
Ana Bănică: Pentru mine inspirația este un fir continuu, un fel de har, o stare de grație pe care o accesez când doresc, o energie divină pe care o captez din Univers. Mă consider un artist extradodat, nu duc niciodată lipsă de inspirație. Rețetele și ritualurile artiștilor sunt doar mofturi, nu există așa ceva. Dacă vrei să creezi și îți asumi asta, o faci, indiferent ce se întâmplă în jur.
Ana Morodan: Ideile vin mereu și de oriunde. Uneori fix de acolo de unde nu te aștepți. Trebuie să ai mereu mintea deschisă și curaj ca să le primești și să le pui în practică. Ritualuri am pentru love stories, la idei nu ma întrece nimeni. 🙂
Ce te-a inspirat în alegerea creativă?
Ana Bănică: Arta femonino-feministă, cum îi spun eu, este procurarea mea în general. Femeile au o forță și un filon artistic încă nedescoperit, inimaginabil.
Ana Morodan: M-am gândit la ce a însemnat ultima perioadă nu doar pentru mine, ci pentru majoritatea dintre noi. Dupa un 2020 care a venit cu limitări și cu revelații, cu spaime și cu curaj dement, cu singuratate și cu dragoste de niciunde nu speram, mi-a fost foarte clar că 2021 este și cu FINALURI, și cu ÎNCEPUTURI, nici fara gin, nici fără paiete.
Ce ai lua cu tine din anul 2020?
Ana Bănică: Anul 2020 a fost un an foarte ciudat. Un an cu multe realizări profesionale, bucurii, dar și multe tragedii, împletindu-se efectiv, nu poți delimita sau extrage ceva concret. Un an în care am evoluat mult din toate punctele de vedere. Nu pot să las nimic în urmă, ci îl includ cu totul în CV-ul vieții mele.
Ana Morodan: 2020 a fost total atipic și neprevăzut pentru mine și a venit cu multe lecții și schimbări de direcție. Am învățat că uneori trebuie să schimbi perspectiva și că prezentul este tot ce avem aici și acum. Așa că am luat deja asta cu mine. Tot ce am învățat, creativitatea „forțată” de a mă manifesta total diferit în afara zonei de confort și mai ales răbdarea
Ce înseamnă #breakbinary pentru tine personal în contextul finaluri & începuturi?
Ana Bănică: Mi-a plăcut mult acest proiect, am cunoscut-o pe Ana și îmi place mult prietenia ce s-a legat. M-a inspirat mult și tema ce ne-a adus împreună… tema aceasta începuturi – finaluri, finaluri – începuturi… Este un infinit.
Ana Morodan: #Breakbinery e un fel de agonie și extaz, iar la asta să știți că nu sunt novice. Dar va fi o bătălie pe care o vom câștiga cu siguranță. Nu numai cu vremurile, ci și cu noi înșine.
Cum a fost aceasta provocare, glo Urban Pairs & Art Flairs, pentru tine?
Ana Bănică: Am preluat și prelucrat aceasta temă, începuturi – finaluri, printr-o prismă la fel de feminină. Dragostea nu este un joc, ca „X și 0”, în cazul acesta „Love și 0”, dar de multe ori sfârșește așa, într-un mod prostesc, nefiresc, lăsând hazardul, și nu inima, să decidă.
Ana Morodan: Superbissimă, ca orice nouă provocare! Mă bucur de fiecare dată când creativitatea face parte din brief-ul oricărui proiect, e ca o gură de aer proaspăt să simţi că te poţi implica în felul acesta. A fost o plăcere să am alături de mine artiști și oameni extraordinar de talentați. În plus am cunoscut-o pe minunata de Ana Bănică și deja am comisionat de la ea niște lucrări absolut sublime, pe care abia aștept să le expun la #theMOffice.
Urmează să vedem anul 2021 prin pensulele digitale dintr-o perspectiva creativă și pozitivă. Ce vrei să transmiți publicului?
Ana Bănică: În anul trecut, mulți oameni mi-au trecut pragul atelierului fizic și virtual deopotrivă. Mulți oameni au înțeles, în sfârșit, ce e cu arta și cu artistul și au căutat sa se „hrănească” și cu artă. Îndemnul meu pentru public este să caute să cunoască artistul, dincolo de operă, pentru că artistul este ca o cheie care poate deschide noi universuri, s-ar putea ca după o discuție cu un artist în atelierul lui, să vezi lumea altfel…
Ana Morodan: Să aprecieze umorul, viața, frumusețea lucrurilor mici, orice le apare în cale și ar putea să le aducă un zâmbet pe față sau puțină speranță. Mi-ar plăcea să ştiu că oamenii şi-au găsit puțin mai mult timp pentru ei și sper că pentru cei care citesc asta acum, ăsta să fie semnul de care aveau nevoie!
Toate detaliile despre proiect sunt disponibile pe site-ul www.glo.ro/urbanpairs-artflairs.
Articol susținut de glo