Ploi și vânt puternic, de Paște. Zonele afectate / În București, temperaturile vor ajunge până la 30 de grade, dar vor fi și ploi
Meteorologii anunță că de sâmbătă, de la ora 21.00, și până duminică, la aceeași oră, vor fi intervale cu intensificări ale vântului și ploi.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată – în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în special în nord-vestul, centrul țării și local în sudul și sud-estul țării.
Duminică, în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30-35 l/mp, spun meteorologii.
Temporar, vântul se va intensifica în majoritatea zonelor țării, în special pe parcursul zilei de duminică, cu viteze, în general, de 45-65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
Cum va fi vremea în București
Conform prognozei speciale pentru intervalul 1 mai, ora 21.00 – 2 mai, ora 21.00, în București vremea se va menține deosebit de caldă.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel că în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi perioade în care se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar și pe parcursul zilei de duminică, atunci când viteza la rafală va atinge 35-45 km/h.
Temperatura minimă va fi de 14-16 grade, iar cea maximă de 29-30 de grade.