Revoluția din 1989 a început la Timișoara, în 15 decembrie. „Nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar putea detrona pe Ceauşescu” VIDEO

​Pe 9 noiembrie 1989 cădea zidul Berlinului, câteva zile mai târziu avea loc Revoluția de catifea în Cehoslovacia. Pe 24 noiembrie, Nicolae Ceaușescu închidea Congresul al XIV-lea al PCR, probabil fără a-și imagina că în mai puțin de o lună, unda de șoc din Europa va ajunge în România, iar regimul pe care-l patrona se va prăbuși.

Protestul din 15 decembrie 1989 care a schimbat istoria României

La Timișoara, pe 15 decembrie 1989 a început Revoluția. Scânteia s-a aprins la parohia episcopului reformat Laslo Tokes a cărui evacuare era programată pentru acea zi.

În ultima predică, pe 10 decembrie, Laszlo Tokes îi anunțase pe enoriași de evacuarea sa forțată din vinerea ce urma. „În jurul orei 8:00 dimineaţa au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timişoara. Au înconjurat locuinţa, s-au adunat în faţă ferestrelor mele şi au exprimat solidaritatea şi susţinerea”, rememora acea zi episcopul reformat într-un interviu.

La Timișoara sosește Denis Currie, secretar al ambasadei SUA pentru a discuta cu pastorul. Laszlo Tokes spune că acesta fusese adus de securiști, însă presiunea oamenilor i-a făcut pe aceștia să plece. Erau aproape 100 de oameni după amiaza la reședința lui Tokes.

Seara, sosesc acolo primarul Petre Moț și Ion Rotărescu secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului municipal. Cei doi îl asigură pe pastor că nu va fi evacuat, scrie Europa Liberă. Sunt huiduiți de mulțimea care cântă „Deșteaptă-te române” și scandează anti-Ceaușescu. Pe seară, pastorul le spune să meargă acasă pentru că s-a ajuns la o înțelegere.

Momentul este unul controversat, însă Tokes are o explicație: „Da, m-am speriat. M-am speriat că nu aveam perspectiva unei finalităţi pozitive ale unui astfel de proces. Credeam că securitatea şi organele de forţă sunt invincibile. Nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar putea detrona pe Ceauşescu şi care ar putea contribui la căderea comunismului. La aşa ceva nu ne-am gândit. Eu am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu şi prin voia lui Dumnezeu am devenit un fel de catalizator al evenimentelor, cu sprijinul întregii comunităţi care spre ziua a doua, sâmbătă, era absolut majoritară românească. Era mişcătoare acea solidaritate care ne-a înconjurat. Era mişcătoare acea solidaritate inter-confesională şi inter-etnică”, a declarat Laszlo Tokes, într-un interviu în urmă cu câțiva ani pentru Gândul. Protestele au continuat. Revoluția din 1989 începuse la Timișoara.

$bp(„Brid_25574752”, {„id”:”29313″,”width”:”810″,”height”:”456″,”video”:”undefined”,”autoplay”:0,”shared”:true});

Cine era Laszlo Tokes la momentul decembrie 1989

Laszlo Tokes s-a născut în 1952 la Cluj. A fost pastor între 1977 și 1984 la Dej. În 1984 a fost dat afară întrucât a scris un articol într-o publicație de samizdat (Ellenpontok), scrie Europa Liberă. În 1986 a făcut greva foamei să fie reprimit la parohie ceea ce s-a și întâmplat pe 1 iunie același an. La începutul lui ianuarie 1987 a fost numit pastor secund al bisericii reformate din Timișoara. Episcopul a încercat să-l trimită undeva, în provincie, iar în martie 1989, Laszlo a cerut sprijin autorităților bisericești. În cele din urmă însă episcopul a reușit să obțină detașarea lui Laszlo Tokes în satul Mineu din Sălaj, dar pastorul nu a vrut să plece. În iulie un reportaj despre episcop a apărut la televiziunea maghiară. Conflictul între Laszlo Tokes și autorități a escaladat rapid.

Securitatea a început să-i interogheze familia, rudele, prietenii și enoriașii, radio Kossuth a transmis săptămânal reportaje despre el. În septembrie un apropiat al său Erno Ujvarossy a dispărut pentru a fi descoperit câteva zile mai târziu mort. László Tőkés a spus că a fost cu siguranță un asasinat politic. Scandalul a explodat pe 15 decembrie, iar ceea ce părea o situație izolată a cuprins în următoarele zile toată țara.

16 decembrie 1989 – protestele continuă, tot mai mulți oameni ies în stradă

Ziua de 16 decembrie 1989 rămâne în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.

Pe 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de decizia prin care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului.

În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

17 decembrie 1989 – Ceaușescu dă ordin să se tragă

A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu „asalt” de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.

Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive.

În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, ameninţă liderul comunist.

În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.

Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.

Pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni.

Operațiunea Trandafirul – Elena Ceaușescu dă ordin ca urmele masacrului să fie șterse

În noaptea de 17 spre 18 decembrie, când Nicolae Ceaușescu se pregătea să își înceapă vizita în Iran, Elena Ceaușescu, împreună cu Tudor Postelnicu și Emil Bobu decid să steargă urmele masacrului de la Timișoara. De la Cabinetul 2 se dă ordin ca cele aproape 40 de cadavre din morga Spitalului Județean Timiș să fie luate și aduse la București pentru a fi incinerate.

Operațiunea primește numele de cod „Trandafirul” și s-a desfășurat asemenea unui film de groază. În momentul în care securiștii au ajuns la Spital să ridice „coletele” luminile au fost stinse, iar bolnavilor li s-a interzis să iasă din saloane. Cadavrele din morgă au fost încărcate într-o autoizotermă care a plecat spre București însoțită de Daciile Securității. De la spital sunt ridicate registrele de consultații, de internări, procesele-verbale de constatare a decesului și fișele medicale.

În seara zilei de 18 decembrie cadavrele au fost lăsate în mașină, în secret, la București. Operațiunea de ardere a început a doua zi seara și s-a încheiat pe 20 decembrie. Explicația era că se ard colete suspecte venite din străinătate. În dimineata zilei de 20 decembrie, cenușa a fost aruncată într-un canal din comuna Popești Leordeni.

19-20 decembrie 1989 – protestele iau amploare. Timișoara, primul oraș liber de comunism

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori.

În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

Erau ultimele zvâcniri ale dictatorului. A doua zi revolta va cuprinde Bucureștiul. Revoluția din decembrie 1989 nu mai putea fi oprită.