Sari direct la conținut

Vasile Dîncu, explicații și poze pe Facebook după ce i s-a reproșat că a purtat o mască textilă

HotNews.ro
Vasile Dîncu, Foto: Guvern
Vasile Dîncu, Foto: Guvern

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, vine cu explicații și fotografii pe Facebook după ce i s-a reproșat că duminică, la un eveniment la Constanța, ar fi purtat o mască de pânză, neconformă: „Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil”. El mai spune că masca a fost făcută „în regie proprie”, de către echipa sa de asistenți, la sugestia acestora.

Duminică, în spațiul public au apărut imagini cu Vasile Dîncu purtând o mască de culoare neagră care părea a fi una textilă, la Constanța, la ceremonia de sosire dintr-o misiune internaţională a unei nave militare. De sâmbătă, este obligatorie purtarea măștii medicale sau FFP2 în toate spațiile închise sau deschise.

După ce i s-a reproșat că a purtat o mască textilă, deși nu este permis conform noilor reglementări, Dînci a venit cu explicații pe Facebook, luni seară:

  • „Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, așa cum vedeți în fotografia de mai jos. Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare;
  • Montarea celor două măști a fost realizată în regie proprie, de către echipa mea de asistenți, care mi-a propus această soluție;
  • Deși masca pe care am purtat-o se încadrează în totalitate în standardele de protecție în vigoare, am luat decizia de a nu o mai purta în viitor, tocmai pentru a evita orice confuzie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro