Sari direct la conținut

Reacția MAE după ce ambasadorul Rusiei a reclamat că s-ar fi încălcat drepturile unor cetățeni ruși: Nu s-au oferit exemple concrete și probe

HotNews.ro
Bogdan Aurescu, Foto: AGERPRES
Bogdan Aurescu, Foto: AGERPRES

​​Ministerul Afacerilor Externe a confirmat primirea unei Note verbale din partea Ambasadei Federației Ruse la București prin care aceasta reclama că s-ar fi încălcat drepturile unor cetățeni ruși din România, însă aceasta nu conținea nicio informație concretă referitoare la cele semnalate, se arată într-un comunicat al MAE.

„MAE a solicitat telefonic imediat Ambasadei Federației Ruse, în dimineața zilei de 2 martie 2022, prezentarea unor exemple sau date care să ajute la înțelegerea situației și la stabilirea eventualelor demersuri necesare. Până la acest moment, precizările solicitate nu au fost primite la MAE”, precizează sursa citată.

MAE informează că a primit anterior, prin Notă verbală a Ambasadei Federației Ruse, o solicitare de sprijin pentru facilitarea accesului în România al unor transportatori de mărfuri înregistrați în Federația Rusă, în tranzit din Ucraina spre terțe destinații. În acest caz, conform practicii obișnuite, MAE a informat prompt autoritățile de resort pentru dispunerea demersurilor necesare și acordarea întregului sprijin.

„În concluzie, MAE nu deține date concrete despre situația semnalată de Ambasada Federației Ruse. MAE consideră că demersul Ambasadei, realizat în parametrii generali și fără oferirea de exemple concrete și probe care să susțină afirmațiile în cauză, precum și menționarea lui în mass-media de către reprezentanții misiunii diplomatice ruse sunt de natură să inducă în eroare opinia publică”, se mai arată în comunicat.

Rusia a trimis o notă Ministerului de Externe al României privind încălcări ale drepturilor cetăţenilor ruşi în România, iar MAE român ar fi promis că va lua măsuri dacă va fi posibil – a susținut miercuri ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro