Sari direct la conținut

Traian Băsescu, primele declarații după externare: „Reușesc să fiu zglobiu" / Ce spune despre cauzele spitalizării sale la Bruxelles

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Agerpres
Traian Basescu, Foto: Agerpres

Traian Băsescu, externat miercuri de la spitalul din Bruxelles, spune că se simte foarte bine și că reușește să fie „zglobiu”, el vorbind și despre motivele spitalizării sale.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a revenit în ţară în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost externat de la un spital din Bruxelles.

  • „Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Antena 3.

Legat de motivele spitalizării sale, fostul președinte a susținut că a fost vorba despre o pneumonie netratată la timp:

  • „Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 să evit orice aglomerație ca să nu se așeze un COVID peste tratamentul care s-a făcut.
  • Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aerporturi, în avioane, să port mască tot timpul”.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

În urma deciziei definitive a instanței, Băsescu pierde următoarele drepturi:

  • a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
  • b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  • c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

De altfel, Traian Băsescu nu mai beneficiază nici de mașină și nici de pază din partea Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că fostul președinte a pierdut aceste drepturi din ziua în care s-a pronunțat instanța supremă.

De asemenea, RA-APPS a transmis, luni, pentru HotNews.ro, că odată cu decizia instanței a încetat și contractul în baza căruia Băsescu folosea vila din strada Gogol, iar acesta are termen de 60 de zile pentru a părăsi locuința.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro