O comparație între discursurile lui Molotov și Lavrov: „Nu invadăm Finlanda, ci eliberăm țăranii asupriți” / „Operațiune specială și denazificare”

În contextul agresiunii declanșate de Federația Rusă la 24 februarie împotriva Ucrainei, una din cele mai sonore voci ale propagandei Kremlinului este ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Deși declarațiile sale belicoase fac, de cele mai multe ori, deliciul presei internaționale, acțiunile ministrului rus de externe sunt, în realitate, extrem de periculoase.

De fapt, nu este prima oară când în Rusia deținătorul portofoliului Externelor procedează plin de obediență în fața ordinelor absurde date de conducători. Astfel, avem exemplul înaintașului său în aceeași funcție, Veaceslav Molotov.

Și atunci, declarațiile sale privind starea de bine din paradisul sovietic erau întâmpinate cu zâmbete de opinia publică internațională.

Același Molotov a fost însă cel care a semnat, din partea U.R.S.S, infamul pact de neagresiune sovieto-german, la 23 august 1939, cunoscut și sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, cu urmări atât de nefaste pentru România, așa cum se va vedea în vara anului următor, 1940.

Cine a fost Veaceslav Molotov, ministrul de externe al lui Stalin

Pe numele său real Veaceslav Mihailovici Skriabin, el nu avea chiar o „origine sănătoasă”, din punct de vedere al ideologiei comuniste, fiind nepotul compozitorului Alexandr Skriabin, un intelectual deci.

Originar din actuala zonă a Kirovului, se va lăsa atras de ideile comuniste încă de tânăr, când își va și lua numele Molotov, o derivație a termenului rusesc “ciocan”.

Va fi alături de Stalin încă de la început, iar acest lucru va fi răsplătit mai târziu de către dictator, când, în 1930, îl va numi președinte al Sovietului Comisarilor Poporului, echivalentul funcției de prim-ministru.

Veaceslav Molotov (captură youtube/Pathe)

De notat este că Molotov a participat la uriașul proces de colectivizare, fiind un lucru cunoscut faptul că nu avea nici o reținere în a se folosi de represiuni violente în încercarea de a convinge țăranii de a-și ceda pământul.

Zelul de care a dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor de partid, o bună pricepere administrativă, dar în primul rând fidelitatea față de Stalin, au făcut ca Molotov să nu iasă din grațiile dictatorului ca mai toți ceilalți colaboratori ai săi.

Odată cu semnarea Acordului de la Munchen, din 1938, prin care Anglia și Franța dădeau mână liberă Germaniei de a anexa Cehoslovacia, Stalin a început să fie conștient de pericolul reprezentat de Germania nazistă.

Cunoscând totodată precaritatea economică, dar mai ales militară a U.R.S.S-ului, aceasta din urmă din cauza Marilor Epurări pe care le efectuase în anii trecuți în armată, acesta va autoriza o apropiere de Germania, pentru a câstiga timp. Această apropiere se va concretiza prin semnarea Pactulului germano-sovietic de neagresiune, în același an, 1939.

Ministrul sovietic de externe de la acea dată, Maxim Litvinov, era evreu la origine, și de aceea, temându-se că germanii nu vor dori să negocieze cu el, va fi înlocuit cu Molotov.

Astfel, la 23 august 1939 Molotov va semna, din partea U.R.S.S., Pactulul germano-sovietic de neagresiune, al cărui protocol adițional secret nr. 5 privea în mod direct România. Se trasau sferele de influență între cei doi dictatori, Hitler și Stalin.

Ocupând funcția de ministru de externe sovietic, Molotov va conduce și negocierile care au precedat Războiul de Iarnă, cu Finlanda. Sovieticii doreau să ocupe istmul Karelia, pentru a crea o zonă tampon în jurul Leningradului. Evident, solicitările rușilor erau de neacceptat pentru finlandezi, astfel că U.R.S.S. va invada țara scandinavă.

Raportul de forțe era disproporționat, dar condițiile meteo, geografia locului, slaba pregătire a Armatei Roșii, și nu în ultimul rând eroismul și eficacitatea micuței armate finlandeze au făcut să fie o victorie a la Pirus. Sovieticii au reușit să impună condiții grele de pace Finlandei, dar în cele trei luni de război pierderile în oameni și echipamente au fost îngrozitoare.

Finlanda 1939 – Linia Mannerheim Foto: Text & Bilder / SVT / AFP / Profimedia

Același tip de retorică: „Noi nu invadăm pe nimeni” / „Sovieticii vor mânca în curând înghețată în Helsinki’

Retorica sovieticilor de atunci era aceeași cu cea pe care Lavrov o folosește astăzi. Ei nu invadau o țară pașnică, ci voiau să elibereze țăranii și muncitorii finlandezi de un guvern condus de elemente fasciste care ii oprima.

Molotov se va umple de ridicol în fața opiniei publice internaționale, când, la începutul campaniei, va afirma că ‘sovieticii vor mânca în curând înghețată în Helsinki’.

Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, Armata Roșie suferind pierderi uriașe, așa cum am spus.

Soldații finlandezi au folosit numele ministrului de externe sovietic pentru a boteza, într-un omagiu ironic, un amestec inflamabil folosit pentru a opri avansarea tancurilor, cocktailul Molotov.

După moartea protectorului său Stalin, cariera lui Molotov a intrat într-un proces inexorabil de declin, totul culminând cu excluderea sa din PCUS, în 1961. El a fost, de altfel, unul dintre cei care s-au opus politicii de destalinizare impusă de Nikita Hrușciov.

Serghei Lavrov și asemănările lui cu Molotov

Spre deosebire de Molotov, care era un stalinist convins, de condiție intelectuală modestă, actualul ministru de externe al Rusiei, Serghei Lavrov este diplomat de carieră, fiind un om educat, vorbind fluent engleză, franceză și singaleză. Înainte de a deveni ministru de externe, el a fost reprezentatul permanent al Rusiei la O.N.U., până în 2004.

Ieșirile sale în presă prin declarații anti Occident sunt notorii.

Totodată, începând cu 24 februarie, Lavrov va prelua discursul lui Vladimir Putin privind denazificarea Ucrainei și misiunea Rusiei de a apăra etnicii ruși din regiunile Donbas și Luhansk, analogia cu declarațiile lui Molotov privind invazia Finlandei din 1939 fiind evidente.

El pare a fi convins de ‘măreața misiune a Rusiei pravoslavnice’ de a deveni protectoarea tuturor popoarelor slave.

Acțiunile personsale spun însă altceva, Lavrov trimițându-și unica fiică, pe Ekaterina, la studii în „Occidentul decadent”, aceasta urmând cursurile Universității Columbia, din S.U.A.

Cert este că, la momentul actual, el pare a reprezenta instrumentul diplomatic și demagogic perfect pentru politica agresivă dusă de Vladimir Putin.

Referințe:

– Grigore Gafencu, Ultimele zile ale Europei

– Simon Sebag Montefiore, Stalin: The Court of the Red Tsar

– Felix Tchouev, Convorbiri cu Molotov

– Derek Watson, Molotov: A Biography

Citește și alte articole de Andrei Stan:

• Finlandezul care s-a înrolat în trei armate pentru a lupta împotriva aceluiași dușman. Cum a ajuns Lauri Torni subiect de cărți și filme
• „Niciun pas înapoi”: Celebrul Ordin stalinist 227 și unitățile speciale de blocaj
• Lupta de la Wizna sau „Termopilele polonez”
• Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?

• Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
• Cum funcționează propaganda pe timp de război: De la genocidul din Rwanda la invazia rusă din Ucraina
• Lend Lease sau cum SUA au ajutat Rusia să nu dispară
• Genocidul ucrainean pe care Rusia l-ar vrea uitat. Comportamentul rușilor atunci și acum

• De la Katyn la Bucha, sau cum propaganda rusă încearcă să modifice istoria
• Bătălia de la Turtucaia – una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria armatei române
• Istoria celor două războaie cecene: Rusia „dorea” și atunci o intervenție „rapidă și curată”
• De ce a eșuat Blitzkrieg-ul rușilor în Ucraina
  Poate rezista armata ucraineană invaziei ruse așa cum au făcut finlandezii în 1939?/ Asemănări și deosebiri