Sari direct la conținut

Cazul Andrew Tate: Cum și de ce îl ironizează Jerry's Pizza pe milionarul reținut în România

HotNews.ro
Cazul Andrew Tate: Cum și de ce îl ironizează Jerry's Pizza pe milionarul reținut în România

Compania Jerry’s Pizza a reacționat cu o postare pe Facebook în contextul în care ce Andrew Tate a fost reținut în România, iar controversatul personaj a intrat într-o dispută pe Twitter cu Greta Thunberg pe tema reciclării cutiilor de pizza.

În plus, unele publicații din străinătate au speculat că Andrew Tate a fost găsit și ridicat de autoritățile române după ce a postat un clip în care primește pizza de la o companie românească, dezvăluind astfel unde se află.

„Motivul pentru care suntem cea mai căutată pizza. Avem gust”, a scris Jerry’s pe Facebook, făcând un joc de cuvinte cu expresia americană „most wanted”, folosită de autoritățile din SUA pentru cei mai căutați infractori.

În clipul postat pe contul său de Twitter miercuri, Tate primește la un moment dat două cutii de pizza și îi spune celui care i le dă să se asigure că nu vor fi reciclate cutiile, o sfidare evidentă la adresa Gretei Thunberg.

Controversatul personaj a fost ridicat de polițiștii români joi, iar vineri dimineață a venit și replica ironică a Gretei Thunberg:

„Iată ce se întâmplă când nu reciclezi cutiile de pizza”.

Vezi aici cine este Andrew Tate, milionarul controversat care a spus că s-a mutat în România ca să scape mai ușor de acuzațiile de viol.

Care sunt acuzațiile la adresa lui Andrew Tate și fratelui său

DIICOT a anunțat joi că a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a lui Andrew Tate și a fratelui său, Tristan, acuzați că ar fi sechestrat două fete. Dosarul a fost deschis în luna aprilie după ce ambasada Statelor Unite de la București a reclamat că o tânără cu cetăţenie americană ar fi sechestrată la vila celor doi.

În 12 aprilie, DIICOT transmitea că dosarul deschis pentru lipsirea de libertate a unei femei, în care poliţiştii din Ilfov au făcut percheziţii, a fost declinat către DIICOT, care a extins urmărirea penală pentru trafic de persoane şi viol. Mai mulţi martori au fost audiaţi în acest caz. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale pentru trafic de persoane şi viol.

În urma perchezițiilor făcute în vila de lângă Capitală a britanicilor, anchetatorii au descoperit studiourile video unde ar fi fost exploatate cel puțin șase tinere care ar fi fost obligate să producă filmări pornografice care erau vândute apoi pe platforme de specialitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro