Casa din București a lui Luchian a ajuns restaurant, apoi măcelărie cu slănină de Mangalița. Pictorul a murit sărac și paralizat, tablourile lui valorează azi averi

Nu demult, „Gălbenele și ulcior”, un tablou pictat de Ștefan Luchian cu încheietura mâinii paralizate legată de penel, pentru că numai așa mai putea să lucreze, a fost scos la licitație cu prețul de pornire de 180 de mii de euro.

Luchian era paralizat când a pus pe pânză, pentru eternitate, gălbenelele cu ulcior. Anemonele, trandafirii și albăstrelele. Ar fi meritat o casă memorială în București. A primit însă de la posteritate plăcuță pe o măcelarie-cofetărie-băcanie din Piața Amzei. Pe ea scrie: „În această casă a trăit, a lucrat, suferit și murit neînțeles pictorul Ștefan Luchian. 1868-1916”.

Casa aceasta – acum cu slăninuță și fasole batută – este chiar casa în care George Enescu a venit să-i cânte lui Luchian. Momentul a fost descris de Tudor Arghezi; „Uşa lui Luchian era slobodă şi deschisă orişicăruia, ziua şi noaptea, ca la biserică. O candelă veghea cu scânteia ei, ca să desluşească vag, pe întuneric, lucrurile din odaie. L-am găsit într-o dimineaţă zgribulit, dar însufleţit, şi cu ochii lui frumoşi, aprinşi. După ce-l părăsiseră, rând pe rând, toate organele care fac viaţa – dacă nu plăcută, cel puţin suportabilă – mai trăiau din el ochii şi glasul, care a grăit articulat până la stingerea fiinţei lui întregi. Luchian plângea, plângea de o emoţie fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu o pelerină, strecurată în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară şi a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică dintr-altă lume. Apoi, umbra şi-a luat vioara şi pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului şi i-a spus: „Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu”. Mâinile nu şi le-au putut strânge, pentru că braţele pictorului nu se mai puteau mişca de un an.”

Ce s-a ales de casele pictorului Luchian, citește pe b365.ro.