Sari direct la conținut

Cum își motivează Curtea Constituțională decizia privind pensiile speciale: Statul poate decide să retragă acest beneficiu, dar trebuie să o facă pentru toată lumea și nu se poate aplica retroactiv

HotNews.ro
Curtea Constitutionala, Foto: AGERPRES
Curtea Constitutionala, Foto: AGERPRES

Curtea Constituţională a publicat, luni pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei prin care a admis parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind pensiile speciale şi care urmează să fie modificată din nou de către Parlament pentru ca actul normativ să fie pus în acord cu decizia CCR.

  • Judecătorii CCR explică că statul are libertatea de a modifica sau chiar elimina un venit acordat cu titlu de compensaţie, dar că nu oate fi o măsură DISCRIMINATORIE, aplicată doar unei categorii profesionale-cum e acum în cazul magistraților-ci trebuie aplicată tuturor categoriilor profesionale, inclusiv militarilor.
  • Totuși, judecătorii Curţii precizează că NU POT fi făcute modificări ale spectrului remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie DEJA EXERCITATşi anume PENSIE AFLATĂ ÎN PLATĂ, deoarece acest lucru „afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare”.
  • Cu alte cuvinte, modalitatea de calcul al pensiei respective rămâne guvernată de legea sub imperiul căreia a fost obţinută

„Opţiunea legiuitorului în sensul impunerii unei sarcini fiscale asupra unui venit, acordat cu titlu de compensaţie, cu privire la care are libertatea de a-l modifica sau chiar elimina, în funcţie de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, se plasează în marja proprie de apreciere, atât timp cât impunerea fiscală vizează toate categoriile de pensii de serviciu şi de pensii militare.

Astfel, persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, respectiv beneficiarii de venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate în baza unor legi sau statute speciale, li se aplică acelaşi tratament juridic sub aspectul modului de fiscalizare a venitului, cu respectarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale.

Curtea reiterează că statul este liber să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta principiul nediscriminării, fiind absolut necesar ca măsura de reformare a regimului fiscal privind pensiile obţinute în baza unor legi sau statute speciale să fie aplicabilă tuturor categoriilor de beneficiari ai unor astfel de pensii, fără distincţie”, explică judecătorii Curţii, în motivare, potrivit News.ro.

Principiul neretroactivității

„Spectrul remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat (pensie aflată în plată) afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare. Evenimente viitoare şi incerte nu pot influenţa negativ dreptul care a fost dobândit şi a intrat în sfera patrimonială a persoanei. Ca atare, odată cu decizia de pensionare, persoana dobândeşte calitatea de pensionar, şi, în acelaşi timp, o pensie ataşată acestei calităţi, care se obţine cu îndeplinirea anumitor condiţii stabilite de lege, condiţii care au condus la calculul pensiei de serviciu după o anumită metodologie şi o anumită formulă, cu respectarea legii în vigoare la respectivul moment. Cu alte cuvinte, modalitatea de calcul al pensiei respective rămâne guvernată de legea sub imperiul căreia a fost obţinută”, arată CCR, în motivarea deciziei de admitere parţială a sesizării de neconstituţionalitate a ÎCCJ.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) (Foto: AGERPRES)

Prin urmare, judecătorii Curţii spun că nu poate fi acceptat ca, „ulterior acestui moment, legiuitorul să stabilească o nouă modalitate de calcul care să conducă la recalcularea negativă a pensiei, însă, din punctul de vedere al securităţii juridice, ori de câte ori legiuitorul apreciază ca fiind necesar, o îmbunătăţire a modului de calcul care să conducă la o creştere a pensiei aflate în plată este în concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii, pentru că neretroactivitatea este o garanţie pentru cetăţean, o protecţie constituţională acordată în beneficiul său”.

„Securitatea juridică cere şi impune o protecţie ascendentă, de sporire a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Orice încercare de reconsiderare a elementelor aplicabile la acel moment pentru pensiile aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta garanţiei de neretroactivitate a legii”, mai prevede sursa citată.

De asemenea, magistraţii CCR fac referire la stabilirea vechimii în muncă de 25 de ani, fără perioade asimilitate şi spun că aceste aspecte nu contravin independenţei justiţiei, însă lipsa unor norme tranzitorii conduce la încălcarea independenţei justiţiei.

„Ca atare, norma analizată sub aspectul stabilirii unei vechimi efective în funcţie de 25 de ani, fără perioade asimilate, nu contravine componentei instituţionale a independenţei justiţiei, dar lipsa reglementării unor norme tranzitorii raţionale care să conducă treptat la finalitatea urmărită, corelată cu pierderea iremediabilă a perioadei asimilate antereferite, conduce la încălcarea componentei instituţionale a independenţei justiţiei, cu referire directă la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu”, precizează textul motivării deciziei CCR.

Salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte principiul statului de drept şi independenţei justiţiei

„Având în vedere cele expuse, se pune problema dacă efectul combinat al acestor prevederi afectează principiul independenţei justiţiei (componenta instituţională) din perspectiva faptului că reglementarea unor asemenea condiţii ex abrupto creează premisele unor pensionări accelerate/demisii generate de lipsa unei perspective rezonabile de a dobândi pensia de serviciu la final de carieră/scăderea atractivităţii profesiilor din sistemul justiţiei. Cu alte cuvinte, trebuie să se evalueze limita libertăţii de legiferare a Parlamentului atunci când în discuţie este componenta instituţională a independenţei justiţiei. Ca principiu, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor”, potrivit motivării CCR.

Referitor la aspectul privind regulile fiscalităţii, CCR subliniază că, în jurisprudenţa sa, a statuat că „o fiscalitate care se îndepărtează de la regulile general admise, cât priveşte baza şi cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor 30 de cetăţeni. În această viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcţionari este discriminatorie şi contrară prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din Constituţie”.

Probleme privind sistemul de pensionare / Vârsta de pensionare și omisiunea de a reglementa norme tranzitorii

„Cu privire la vârsta de pensionare, Curtea constată că legea analizată introduce această condiţie, ceea ce ţine de marja de apreciere a legiuitorului, drept care stabileşte şi o perioadă de implementare a creşterii vârstei de pensionare printr-o dispoziţie tranzitorie cuprinsă într-un tabel anexă. Omisiunea de a reglementa norme tranzitorii menite să asigure coerenţa cadrului normativ reprezintă o încălcare a exigenţelor constituţionale referitoare la principiul securităţii juridice, care impune legiuitorului limite în activitatea de modificare a normelor juridice, limite care să asigure stabilitatea regulilor instituite”, mai arată sursa menţionată.

Astfel, judecătorii Curţii explică faptul că „modul defectuos de realizare a eşalonării creşterii vârstei standard de pensionare este de natură să încalce art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa de securitate juridică corelat cu componenta instituţională a independenţei justiţiei, cu referire directă la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu. Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (3) şi (5) cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituţie”.

CCR apără pensiile speciale ale magistraților

Modificările aduse legii pensiilor speciale ale procurorilor și judecătorilor nu au trecut de Curtea Constituțională. Actul normativ se întoarce în Parlament pentru modificare.

Curtea Constituţională a admis miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu.

„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabileşte cu claritate baza de impunere, ceea ce este contract exigenţelor de calitate a legii”, a afirmat Marian Enache

Preşedintele CCR a mai precizat că instituţia „a mai reţinut că impozitarea nu poate avea un caracter sancţionator pentru că se ajunge practic la o regândire şi restructurare indirectă a însăşi bazei de calcul a pensiei de serviciu”.

„Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru fi pusă în acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţia României. Evident că argumentaţia pe larg şi raţionamentele care fundamentează această decizie va face obiectul deciziei finale care va fi publicată în Monitorul Oficial, a completat Enache.

Ce a decis Parlamentul

La finalul lunii iunie, parlamentul a adoptat o serie de modificări privind pensiile magistraților, potrivit cărora procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate. Mai exact, modificarea instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.

Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

De asemenea, s-a decis impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net.

Cea mai scumpă lege

Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR. Dacă acesta nu este îndeplinit, România pierde 3,1 miliarde de euro de la UE.

Pensiile speciale costă statul român în jur de 12 miliarde de lei anual.

La finalul lunii iulie, numărul pensiilor de serviciu era de 10.310. Dintre acestea, mai mult de jumătate, adică 5.309 erau ale procurorilor și judecătorilor. Pensia medie în acest caz este de 21.583 de lei, potrivit datelor publice.

De pensii de serviciu beneficiază și membrii Corpului diplomatic şi consular, funcționarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor și personal al Curții de conturi.

În categoria pensiilor speciale, adică cele primite în baza unor legi speciale, sunt încadrate în discursul public și pensiile militare. Acestea din urmă reprezintă grosul, adică în jur de 180.000. Aici intră pensiile celor care au lucrat la MAI, MApN și SRI și sunt plătite de casele de pensii ale acestora.

La nivelul MAI sunt 97.000 de beneficiari, care costă anual 5,2 miliarde de lei.

La nivelul MAPN sunt în jur de 78.000 de beneficiari, în vreme ce în jur de 5.700 provin din SRI, SIE si STS. La nivelul anului trecut costul cu pensiile acestora era în jur de 4 miliarde de lei.

Referințe:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro