Reacția DGA după acuzațiile polițistului de la Anticorupție: Discuția a avut ca scop clarificarea unei situații
Direcția Generală Anticorupție confirmă că polițistul care a acuzat presiuni a fost chemat pentru lămuriri după ce un cadru universitar a informat că a avut un diferend cu acesta care i-a prezentat legitimația de serviciu, însă discuția „a avut ca scop clarificarea unei situații”.
Potrivit DGA, față de ofițer nu s-a dispus nicio măsură disciplinară și că acesta nu se află în cursul vreunei cercetări de natură disciplinară.
Un subinspector din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Serviciul Județean Anticorupție Olt, a susținut pe Facebook că șefii DGA l-au amenințat după ce a avut o dispută la examenul de licență cu judecătorul Alin Sorin Nicolescu, unul dintre cei care i-a achitat pe torționarii disidentului Ursu.
Polițistul îi acuză pe chestorul principal Liviu Vasilescu, șeful DGA, și pe adjuncta sa, chestorul șef Manuela Popescu, că l-ar fi obligat să meargă să-și ceară scuze de la magistratul de la Înalta Curte și l-au acuzat că a făcut instituția de râs, iar dacă nu-i convine să plece din Poliție.
Ce spune DGA:
- În legătură cu aspectele prezentate în spațiul public de un ofițer DGA în contextul susținerii examenului de licențā la o facultate din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, facem următoarele precizări:
- Un cadru universitar a adus la cunoștința conducerii instituției faptul că, în contextul susținerii examenului menționat, un student cu care a avut un diferend și-a declinat calitatea de ofițer al Direcției Generale Anticorupție prezentând și o legitimație de serviciu.
- Având în vedere aceste aspecte, conducerea instituției a solicitat ofițerului în cauză lămuriri cu privire la situația prezentată, ocazie cu care a purtat o discuție cu acesta.
- În contextul discuției menționate, ofițerul a confirmat faptul că a avut un schimb de replici în contradictoriu cu un cadru universitar și, totodată, a confirmat faptul că l-a încunoștiinţat pe acesta despre calitatea lui de ofițer DGA.
- Discuția purtată la începutul lunii iulie a.c. cu ofiţerul în cauză a avut ca scop clarificarea unei situații, prezentată conducerii DGA ca fiind una nepotrivită pentru profilul și atitudinea unui ofițer de poliție al Direcției Generale Anticorupție.
- Menționăm faptul că ofițerul DGA lucrează de aproximativ 1 an la Serviciul Județean Anticorupție Olt, fiind definitivat de curând în profesie ca ofițer cu atribuţii pe linie de prevenire a corupţiei.
- Totodată, precizăm faptul că față de ofițer nu s-a dispus nicio măsură disciplinară și că acesta nu se află în cursul vreunei cercetări de natură disciplinară.
CITEȘTE ȘI: