Sari direct la conținut

Tatăl băiatului ucis în accidentul din 2 Mai provocat de un tânăr drogat: L-am ridicat de la morgă, ce am văzut nu poate fi descris / Declarații cutremurătoare

HotNews.ro
Lumanare, Foto: Vasja Podbršček | Dreamstime.com
Lumanare, Foto: Vasja Podbršček | Dreamstime.com

Tatăl lui Sebastian, băiatul de 21 de ani ucis în accidentul din 2 Mai provocat de un tânăr aflat sub influența drogurilor, spune, la fel ca părinții tinerei moarte în același accident, că a aflat de la morgă și a crezut că este o glumă. „Acum s-a încheiat totul, fericirea noastră nu mai există”, spune bărbatul.

Sebastian mai are o soră, care acum doarme cu poza fratelui ei în brațe.

  • „Nu doresc nimănui să treacă prin ce trecem noi, părinții, în momentele astea. Suntem devastați.
  • Mai avem o fată, cred că o să îi oferim consiliere psihologică. Doarme cu poza fratelui ei în brațe”, le-a declarat luni jurnaliștilor tatăl lui Sebastian.

Bărbatul spune, la fel ca părinții tinerei moarte în același accident, că a aflat de la morgă că fiul său a fost ucis într-un accident.

  • „Ieri (duminică – n.r) am fost să îl ridic de la morgă, ce am văzut acolo nu există cuvinte, am rămas marcat pe viață. Suntem terminați și devastați. Acum două luni am fost în concediu, am fost așa de fericiți, și acum s-a încheiat totul, fericirea noastră nu mai există.
  • Nimeni nu a luat legătura cu noi. Pe mine, sâmbătă, pe la ora 10 jumătate m-au sunat cei de la morgă, când trebuia să mă sune Poliția. Mi-au spus: băiatul dvs e mort. Am crezut că e o glumă. Am închis, l-am sunat pe fiul meu, telefonul îi sună. Am sunat din nou pe acea doamnă, mi-a spus: Domnul Olariu, sincere regrete, dar băiatul dvs nu mai există”, a afirmat tatăl tânărului, conform imaginilor difuzate de televiziunile de știri.

El spune că Sebastian era pasionat de film și voia să fie regizor. Nu a reușit la Facultatea de Artă și a intrat la Geografie, la Universitatea București.

„Voia să plece în străinătate la cursuri, să devină regizor. Visurile lui le-a luat un drogat care acum trăiește și băiatul meu este mort”, a adăugat bărbatul.

Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani) au murit sâmbătă dimineață, după ce un tânăr de 19 ani care consumase cocaină, amfetamină şi metamfetamină a intrat cu mașina într-un grup de tineri, în 2 Mai.

„Veştile pe care le-am primit în ultimele ore ne-au umplut sufletele de durere. Profesorii şi studenţii Facultăţii de Geografie sunt alături de familiile îndurerate, de prietenii şi colegii celor doi studenţi care au pierit ieri dimineaţă într-un cumplit accident. Roberta Marina Dragomir şi Sebastian Andrei Olariu, ne veţi lipsi în toamnă. Sincere condoleanţe familiilor Dragomir şi Olariu! Suntem alături de dumneavoastră. Le dorim însănătoşire grabnică studenţilor ce sunt acum în îngrijirea medicilor! Multă putere vouă, celor ce aţi trecut prin această încercare absolut nedreaptă!”, au scris duminică, pe Facebook, reprezentanții Facultăţii de Geografie, Universitatea din Bucureşti, unde erau studenți cei doi tineri. (Foto: Dreamstime.com)

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro