Ploi și vijelii în cea mai mare parte a ţării, până luni. Avertizări cod galben – HARTĂ
Cea mai mare parte a ţării se află sub avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii până luni dimineaţă.
Avertizarea emisă de meteorologi este în vigoare de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 06.00.
Conform meteorologilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în extindere treptată dinspre nord-vestul teritoriului. Vor fi averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (în general cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii şi grindină în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp, precizează duminică ANM.
Astfel de fenomene se vor semnala local pe parcursul nopţii de duminică spre luni şi luni şi în regiunile sudice.