Sari direct la conținut

Prima reacție a palestinianului Raed Arafat la războiul din Israel: „Ce s-a întâmplat nu poate avea nicio logică sau justificare”

HotNews.ro
Raed Arafat, Foto: Guvernul Romaniei
Raed Arafat, Foto: Guvernul Romaniei

„Ce s-a întâmplat în Israel nu poate avea nicio logică sau justificare”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, palestinianul Raed Arafat, într-o primă reacție de la declanșarea războiului, după atacurile surpriză ale Hamas asupra Israelului.

„Am tot citit și auzit comentarii cu varii puncte de vedere despre atrocitățile care au avut loc în Israel. Ce s-a întâmplat în Israel nu poate avea nicio logică sau justificare”, a scris Raed Arafat pe Facebook.

„Că om în primul rând, dar și ca palestinian de origine și medic care și-a dedicat viață salvării de vieți, nu pot spune decât că ce s-a întâmplat este profund greșit, este inuman și criminal”, a adăugat șeful DSU.

„Violența de orice fel naște violență, iar cei care cred că prin uciderea civililor, femeilor, bătrânilor și copiilor, vor găsi soluții pentru cauza lor, greșesc și demonstrează o abordare primitivă pe care nu o poate accepta nicio religie și nicio persoană rațională! Condoleanțele mele se îndreaptă către cei care și-au pierdut copii, părinții, frații, surorile si prietenii în aceste zile. Toate cele întâmplate vor rămâne că o pată neagră, de neuitat, în istoria omenirii!”, a mai spus Raed Arafat.

Raed Arafat, de origine palestiniană, s-a născut în Siria, dar a crescut în orașul Nablus, aflat în nordul Cisiordaniei până la vârsta de 16 ani, când a emigrat în România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro