Sari direct la conținut

Titlul de doctor al ministrului Cercetării, Bogdan-Gruia Ivan, invalidat de CNATDCU / Vasile Dîncu a coordonat teza de doctorat

HotNews.ro
Bogdan Gruia Ivan, Foto: AGERPRES
Bogdan Gruia Ivan, Foto: AGERPRES

Titlul de doctor al ministrului cercetării, Bogdan-Gruia Ivan, cel mai tânăr ministru din cabinetul Ciolacu, a fost invalidat de CNATDCU, teza fiind coordonată de senatorul PSD. Vasile Dîncu.

Potrivit newsweek.ro, titlul de doctor al ministrului Cercetării, Ivan-Bogdan Gruia, a fost invalidat de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), scrie News.ro.

Teza sa de doctorat nu a îndeplinit criteriile ştiinţifice şi a fost respinsă de către specialiştii Consiliului.

Anterior, ministrul îşi susţinuse teza de doctorat în faţa unei Comisii de doctorat de la Universitatea Bucureşti. Formată din profesori de la mai multe universităţi, Comisia recomandase să îi fie acordat titlul de doctor.

Ministrul Cercetării, Bogdan Gruia, a confirmat pentru Newsweek România faptul că, de la Comisia universitară de doctorat, a primit propunerea de a deveni doctor, dar şi faptul că CNATDCU a invalidat decizia Comisiei universitare şi că are un an pentru a-şi corecta lucrare.

Bogdan-Gruia Ivan are 32 de ani și este cel mai tânăr ministru din Cabinetul Ciolacu.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinte Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, specializarea Administraţie publică (2009-2012), fiind licenţiat al acestei facultăţi.

A urmat apoi un masterat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice (2012-2014).

A fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (2012-2020), precum şi expert elaborare strategii în cadrul proiectului „Dezvoltarea de strategii şi politici pentru a acorda şanse egale copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Programul RO10 – CORAI (2015-2017).

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.6 Bistriţa-Năsăud din partea Partidului Social Democrat (PSD), fiind validat în funcţie la 21 decembrie 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro