Cele mai criticate experimente științifice din istorie
Știința ne permite să realizăm lucruri mărețe. La universitate, căutăm să ne satisfacem setea de cunoaștere și dorința de a înțelege mai bine lumea din jur. Fiecare știință ne permite să ne îmbunătățim cunoștințele, mai ales dacă acestea pot fi și testate. Dar, aici intervine problema eticii. Până unde te poți întinde cu experimentele pe cobai, oameni sau alte animale? Face știința posibilă legitimarea celor mai grave atrocități?
Istoria umanității este marcată de un număr de experimente științifice, sociale sau psihologice, pe care probabil că nu le-am accepta niciodată în epoca noastră, întrucât ele confirmă practic cruzimea de care este capabil omul. O scurtă prezentare generală, neexhaustivă, pentru a ne aminti de utilitatea comisiilor de etică din universități…
Experimentul Stanford
Unul dintre cele mai faimoase experimente în psihologie și științe sociale a fost efectuat în subsolul Universității Stanford din Statele Unite. În 1971, Philip Zimbardo, profesor de psihologie, a devenit interesat de efectele detenției asupra indivizilor.
Pentru a face acest lucru, el a recrutat 24 de participanți, toți studenți, pentru un experiment care se preconizase inițial să dureze două săptămâni. El a împărțit aleatoriu participanții în două grupuri a câte douăsprezece persoane. Prima grupă va juca rolul de paznici ai închisorii, în timp ce a doua grupă va juca rolul de prizonieri. Fiecare individ primeste asadar uniforma corespunzatoare rolului sau.
Fiecare prizonier trebuia să poarte un fel de combinezon pe care e notat numărul său de deținut (nu mai putea fi strigat pe nume), fără lenjerie intimă și un lanț în jurul gleznelor.
Paznicul, in schimb, poarta uniforma militara, ochelari cu oglinda (pentru a evita orice schimb de priviri cu prizonierii) si baston.
Fiecare participant a fost în mod evident conștient de rolul său și de interzicerea utilizării violenței fizice. La sfârșitul primelor șase zile ale experimentului, Zimbardo a pus capăt acestei „piese”
În scurt timp, gardienii s-au făcut vinovați de violențe fizice și psihice grave, mergând până la tratamente sadice împotriva prizonierilor, aflați în mare suferință psihologică. Experiența a arătat că indivizii se comportă în conformitate cu situația pe care o trăiesc, și nu în funcție de predispozițiile lor individuale.
Experimentul Milgram
Există puține experimente științifice la fel de faimoase precum cel al lui Stanley Milgram. Între 1960 și 1963, la Universitatea Yale, acest psiholog a realizat un studiu despre supunerea față de instituții pe care le considerăm legitime.
Experimentul era construit relativ simplu: voluntarii, selectați în urma unui anunț în ziar care vorbea de experimente pentru testarea memoriei, și cărora urma să li se dea o sumă modică de bani pentru timpul lor, erau „cuplați” cu un actor, care urma să joace rolul „cobaiului”. Într-o pălărie, se puneau două bucățele de hârtie, aparent pentru a determina cine urma să fie „elevul” – subiectul experimentului – și cine „profesorul” care să îl verifice. În fapt, pe ambele bucățele de hârtie scria „profesor” – dar actorul urma să pretindă că a extras hârtia pe care scria „elev”.
Profesorul trebuie să dicteze cuvinte studentului , care se află într-o cameră adiacentă, fără contact vizual.
Studentul, așezat pe un scaun electric, trebuie să memoreze cuvintele dictate de profesor și, în caz de eroare, se alege cu un șoc electric. Cu fiecare eroare nouă, șocul devine mai mare, până la nivelul maxim de 450 volți. Studentul este un actor, iar șocurile electrice sunt artificiale, dar profesorul nu știe acest lucru. Reprezentantul autorității, încurajează profesorul să continue pe tot parcursul experimentului, în ciuda țipetelor elevului-actor. Chiar dacă participanților la acest studiu nu au fost aplicate pedepse corporale, rezultatele sunt uluitoare.
Contrar a ceea ce era de așteptat, în 25 de cazuri din 40, profesorul a mers până acolo încât a „curentat” cu puterea maximă (450 volți) studentul.
Rezultatele au demonstrat că ne supunem atunci când ordinul vine de la o autoritate pe care o considerăm legitimă, chiar dacă aceasta presupune să mergem împotriva valorilor noastre morale. Această teză a fost preluată pe scară largă în procesele oficialilor naziști, încercând să explice acțiunile lor prin supunerea autorității și depersonalizarea victimelor, mai degrabă decât prin cruzime conștientă.
Câinele zombi
Medicina are, de asemenea, partea ei de experiențe atroce. Așadar, în anii 1940, doi oameni de știință ruși, Serghei Brukhoneko și Boris Levinskovsky, au inventat primul dispozitiv de circulație artificială a sângelui. Permițând înlocuirea inimii și plămânilor, mașina a fost conectată la capul unui câine care putea astfel fi readus la viață. Capul chiar a reacționat la stimuli externi, inclusiv zvâcnirea urechilor sau clipirea ochilor. După câteva ore, bietul cap de animal a murit a doua oară.
Experimente despre limbaj și comunicare
În această categorie ies în evidență 3 experiențe, fiecare mai terifiantă decât ultima. În primul rând, experimentul numit Monster Study care a avut loc în 1939 la Universitatea din Iowa, în Statele Unite, și-a propus să trateze bâlbâiala la copii.
Pentru a face acest lucru, 22 de orfani cu această tulburare de limbaj au fost împărțiți în două grupuri egale. Primul grup a fost încurajat și tratat cu amabilitate, în timp ce al doilea a fost tratat aspru la cea mai mică greșeală. Deloc surprinzător, al doilea grup era într-o astfel de suferință psihologică, încât unii dintre acești copii nu mai puteau vorbi. Ani mai târziu, justiția americană a trebuit să despăgubească participanții la acest experiment.
În anii 1970, psihologul american Harry Harlow s-a remarcat printr-un experiment de comunicare. De data aceasta, cobaii sunt pui de maimuță. Maimuța studiată este plasată în ceea ce Harlow numește groapa disperării , care este un loc de izolare completă, cu o mașină concepută pentru a speria cobaiul. După o lungă perioadă de izolare, maimuțele supraviețuitoare au fost returnate la semenii lor. Numai că înnebuniseră și total incapabili de a comunica. O perspectivă îngrijorătoare…
În fine, o experiență mult mai veche ne vine de la împăratul roman Frederic al II-lea, în secolul al XIII-lea. Împăratul poliglot a vrut să descopere limba originară a ființelor umane, cea pe care o vorbim în mod natural. Pentru a face acest lucru, a izolat 6 bebeluși în camere separate, fără contact exterior, cu excepția bonei lor, căreia i s-a ordonat să nu vorbească cu ei. Fără stimuli sau afecțiune, bebelușii au murit toți fără să fi rostit vreodată un singur cuvânt…
Controversatul experiment „Universul 25”
Undeva pe la finalul anilor ’40 ai secolului trecut, un etolog american pe nume John Calhoun a început o serie de experimente pe rozătoare, care de atunci și până în prezent au ridicat numeroase controverse, mai ales în ce privește aplicabilitatea lor la oameni și nu în ultimul rând, au deschis cutia pandorei în ceea ce privește ipotezele privind viitorul speciei umane.
La 7 ani după ce a creat primele experimente pe șoareci în propria locuință, John Calhoun s-a angajat la Institutul pentru Boli Mintale din Maryland, SUA; asta se întâmpla în 1954. De atunci și până în 1972 a tot repetat aceste experimente, totul culminând cu cel numit Universul 25. După cum v-ați dat seama, era vorba deja despre al 25-lea test de acest gen.
Pe scurt, în acest experiment, Calhoun a creat un veritabil paradis pentru rozătoare, un spațiu de 2,60m pe 2,60m, înalt de circa 1,5m în centrul căruia erau oferite hrană și apă din belșug – practic resurse nelimitate.
Spațiul era împărțit în coridoare, tuneluri și 256 de spații în care șoarecii să își facă propriu cuib. Temperatura era constantă 20°C, nu existau prădători, colonia era curățată și de parazitată periodic, iar șoarecii erau atent selectați și controlați pentru a nu fi afectați de diferite boli. Vezi aici continuarea
INTERVIURILE HotNews.ro