Dragnea și Daea, din nou în emisiunea „Viața Satului” de la TVR
Liderul PSD Liviu Dragnea și ministrul Agriculturii, Petre Daea, vor apărea din nou în emisiunea „Viața Satului”, difuzată duminica de Televiziunea publică. Cei doi au fost invitații emisiunii și săptămâna trecută, fapt criticat de Opoziție, care a acuzat că aceștia „au beneficiat de promovare electorală pe bani publici”.
Platoul de filmare al emisiunii „Viața Satului” de la TVR este pregătit pentru a-l găzdui pe liderul PSD, Liviu Dragnea, dar și pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, a relatat sâmbătă publicația sibiană Turnul Sfatului, prezentând imagini de la fața locului. Potrivit sursei citate, emisiunea s-a filmat în localitatea Poiana Sibiului, departe de ochii presei locale și a activiștilor civici, la o pensiune în apropierea căreia se puteau observa parcate mașinile TVR.
De altfel, Liviu Dragnea a menționat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că și-a petrecut ziua „alături de oierii din Poiana Sibiului” și că, înpreună cu Petre Daea, „le-am ascultat problemele și am pus pe hârtie un program pe termen scurt și mediu în așa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată” – a scris el, postând de asemenea mai multe fotografii.
La începutul acestei săptămâni, liberalii au cerut CNA și Comisiei de Etică a TVR să investigheze cum „au ajuns Liviu Dragnea și Petre Daea să facă propagandă electorală în emisiunea „Viața Satului””. Cei doi social-democrați au fost invitații emisiunii duminica trecută.
„Regimul emisiunilor de promovare electorală este reglementat clar și prevede obligativitatea marcajului specific „promovare electorală”, afișat în mod vizibil pe toată durata difuzării emisiunii (Art. 11 din Decizia CNA 308 din 26 martie 2019). În cadrul emisiunii „Viața Satului”, difuzată duminică, 12 mai 2019, acest afișaj a lipsit. Dragnea și Daea au beneficiat de promovare electorală pe bani publici”, declara luni prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan.
Turcan a susținut că TVR ar putea primi amendă de zeci de mii de lei.
„Intervențiile în emisiuni radio-TV ale persoanelor care dețin funcții publice și reprezintă un partid aflat în competiție electorală pot fi făcute strict în probleme legate de exercitarea funcției lor. În aceste situații, radiodifuzorii au obligația să ia măsuri pentru asigurarea echidistanței și a pluralismului de opinii. În plus, nu am văzut nicio întrebare din partea moderatorului care să arate respect pentru valori precum ”imparțialitate și echilibru”, a precizat Turcan.
Citește și: