Kremlinul neagă că arestarea miliardarului Ziavudin Magomedov ar avea conotații politice / Acesta este un apropiat al premierului Medvedev
Kremlinul a respins lunii informațiile potrivit cărora arestarea unui miliardar rus suspectat de deturnarea a 35 de milioane de euro ar fi legată de lupta politică, după ce reținerea lui Ziavudin Magomedov a provocat o undă de șoc, pe fondul speculațiilor legate de formarea noului guvern, scrie AFP.
Cofondator al conglomeratului Summa și cu o avere estimată de Forbes la 1,2 miliarde de dolari, Ziavudin Magomedov a fost arestat preventiv sâmbătă pentru fraudă, deturnare de fonduri și organizarea unui grup criminal, potrivit unei decizii a unui tribunal din Moscova.
Presa din Rusia a legat această anchetă de construirea uni nou stadion în enclava Kaliningrad (nord-vest) pentru Mondialul-2018 de fotbal.
Acest dosar, unul dintre cele mai răsunătoare în mediile economice după arestarea oligarhului și opozantului Mihail Hodorkovski, a stârnit imediat speculații legate de motive, în special în momentul în care Vladimir Putin, reales pentru un al patrulea mandat în 18 martie, trebuie să își formeze noul guvern, după învestirea prevăzută la începutul lui mai.
„Nu sunt decât bârfe ale politologilor”, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, întrebat despre posibile lupte intestine în cazul acestei arestări.
În vârstă de 49 de ani, Ziavudin Magomedov a cunoscut o ascensiune fulgerătoare, cu numeroase licitații publice câștigate în mandatul prezidențial al lui Dmitri Medvedev (2008-2012). Miliardarul este un apropiat al lui Medvedev iar menținerea acestuia în fruntea guvernului este obiectul a numeroase semne de întrebare.
El este suspectat că împreună cu fratele său Magomed a deturnat 2,5 miliarde de ruble, respectiv 35 de milioane de euro, de fonduri publice pentru diverse proiecte de construcție, scriu agențiile rusești de presă.
Grupul Summa este implicat în mari proiecte de infrastructură și energie, printre care operatorul portuar Novorosisk Commercial Sea Port (NCSP) și grupul de transporturi Fesco, care cădeau puternic luni pe Bursa din Moscova.
Arestarea „a avut loc înainte de anunțul noului guvern și, drept urmare, poate avea un impact asupra componenței sale”, scria luni cotidianul Kommersant.