Sari direct la conținut

​Patronul grupului Tengelmann, Karl-Erivan Haub, este dispărut de sâmbătă în Alpi / Șanse minimale de a-l găsi în viață (echipe de salvare)

HotNews.ro
​Patronul grupului Tengelmann, Karl-Erivan Haub, este dispărut de 
sâmbătă în Alpi / Șanse minimale de a-l găsi în viață (echipe de 
salvare)

Autoritățile elvețiene încearcă de 4 zile să-l găsească pe miliardarul german Karl-Erivan Haub, dispărut sâmbătă în Alpii italo-elvețieni, dar condițiile meteo nefavorabile îngreunează căutările, scrie AFP.

Un membru al echipelor de salvare a declarat că șansele de a-l găsi în viață pe miliardar sunt „minimale”.

În vârstă de 58 de ani, Haub, patronul puternicului grup german de distribuție Tengelmann, era pasionat de schi si alpinism. Acesta a dispărut când se antrena singur la Petit Cervin, la granița dintre Italia și Elveția, pentru a participa săptămâna viitoare la Patrula Ghețarilor, o cursă ultra-competitivă organizată la fiecare doi ani de armata elvețiană.

Telefonul său mobil a emis ultimul semnal la ora 08.33. Fie l-a stins, fie a rămas fără baterie, a declarat șeful salvamontiștilor din Zermatt, într-o conferință de presă.

Căutările sunt extinse pe o zonă de 240 de kilometri pătrați de teren muntos acoperit cu zăpadă sau gheață. Elicoptere cu camere cu infraroșii participă la căutări.

Potrivit cotidianului elvețian Blick, familia lui Haub a alertat poliția după ce acesta nu s-a prezentat sâmbătă după-amiază la hotelul din Zermatt.

Famila Haub „a pus la dispoziție fonduri nelimitate pentru căutări dar, în aceste condiții meteo, nu ajută la mare lucru”, a spus Adriano Favre, directorul salvamontiștilor din Val d’Aoste, citat de Corriere della Sera.

Purtătorul de cuvânt al poliției din Zermatt a dezmințit existența unor „echipe private” de căutări.

Moștenitorii imperiului Tengelmann figurează printre cele mai bogate 100 de familii din lume.

Averea familiei era evaluată la 3,5 miliarde de euro în 2014. Grupul Tengelmann deține printre altele lanțurile de magazine Kik și Obi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro