Sari direct la conținut

Macron i-a cerut iertare premierului albanez Edi Rama după “gafa scandaloasă” de pe Stade de France

HotNews.ro
Stade de France, Foto: fff.fr
Stade de France, Foto: fff.fr

Premierul albanez Edi Rama a calificat, duminică, drept o “gafă scandaloasă” intonarea din greşeală a imnului Andorrei pe Stade de France înaintea meciului Franţa – Albania, din preliminariile Euro-2020, eroare pentru care preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut iertare, relatează lanouvellerepublique.fr și News.ro.

“Preşedintele Macron mi-a cerut iertare pentru gafa scandaloasă a Federaţiei Franceze de Fotbal, cu privire la imnul nostru naţional”, a notat Edi Rama pe Twitter. “Preşedintele francez a considerat această gafă drept o eroare inacceptabilă şi a apreciat reacţia jucătorilor noştri”, a adăugat Rama.

Contactată de AFP, preşedinţia franceză a confirmat că Emmanuel Macron i-a scris duminică dimineaţă premierului albanez pentru a-i cere iertare.

O gafă importantă a organizatorilor a avut loc, sâmbătă seară, pe Stade de France, înaintea meciului Franţa – Albania, din preliminariile Euro-2020. Astfel, mai întâi pentru adversarii francezilor a fost intonat un alt imn decât cel al Albaniei, cel al Andorrei, adversara de marţi a Franţei. Iritaţi, fanii albanezi au început să fluiere încă de la primele note. După intonarea Marseillezei, jucătorii albanezi au refuzat să îşi ia locurile pe teren, cerând să fie intonat imnul lor. După câteva minute de confuzie şi aşteptare, crainicul stadionului a cerut scuze publicului, însă la rândul său a greşit, anunţând: “Imnul Armeniei va fi intonat imediat”. Anunţul a fost întâmpinat cu noi fluierături, dar şi cu hohote de râs. În cele din urmă, a fost intonat imnul Albaniei şi totul a revenit la normal. Meciul a început la ora locală 21.52, cu şapte minute întârziere faţă de ora programată. Franța s-a impus cu scorul de 4-1.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro