Secretarul american al Trezoreriei o trimite pe Greta Thunberg să studieze economie: Este ea economistul șef?
Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, i-a recomandat activistei de mediu Greta Thunberg să meargă la facultate și să studieze economie înainte să recomande Statelor Unite să pună capăt investițiilor în exploatarea combustibililor fosili, relatează CNBC și Guardian, preluate de Mediafax.
Într-o conferință de presă la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, Mnuchin a fost întrebat dacă Statele Unite ar trebui să înceteze complet și imediat investițiile în sectorul combustibililor fosili, după cum a sugerat Thunberg.
Inițial, ministrul de finanțe american s-a prefăcut că nu știe cine este Thunberg, după care a răspuns: „Este ea economistul șef? Cine este ea, sunt confuz”.
„După ce se duce și studiază economie la facultate se poate întoarce pentru a ne explica”, a mai spus Mnuchin.
Presat în cadrul conferinței despre „criza climatică”, tema ediției din acest an a Forumului Economic Mondial, Steve Mnuchin a afirmat că problemele climatice sunt „în mod clar complicate”.
Administraţia Trump şi Greta Thunberg s-au contrat încă de marţi la Davos, însă într-un mod mai voalat şi fără ca preşedintele american şi adolescenta suedeză să se întâlnească în realitate.
Preşedintele Donald Trump i-a criticat marţi pe „profeţii sfârşitului lumii” într-un discurs la care a asistat şi Greta Thunberg. „Trebuie să îi respingem pe eternii profeţi ai sfârşitului lumii şi predicţiile lor despre Apocalipsă”, a declarat Donald Trump în faţa elitei economice şi politice globale, în prima zi a celei de-a 50-a ediţii a Forumului Economic Mondial (WEF).