Sari direct la conținut

Casa Albă: Impunerea de tarife pe mașinile din UE este suspendată pe fondul discuțiilor comerciale

HotNews.ro
Casa Albă: Impunerea de tarife pe mașinile din UE este suspendată pe fondul discuțiilor comerciale

Consilierul economic principal de la Casa Albă, Larry Kudlow, a declarat vineri că o decizie a SUA cu privire la impunerea de tarife vamale suplimentare pe mașinile și componentele auto importate din Uniunea Europeană este suspendată temporar pe fondul discuțiilor comerciale dintre cele două părți.

„Cred că întreaga discuție (despre tarife – n.red.) este pe pauză pentru moment cât timp încercăm să dezvoltăm cu bună-credință un efort în ceea ce privește posibilitatea unui acord comercial cu UE”, a spus Kudlow într-un interviu, potrivit Reuters, citează Mediafax.

Administrația Trump a lansat în luna mai din 2018 o investigație cu privire la impactul mașinilor și componentelor auto importate asupra securității naționale. Ancheta administrației, finalizată între timp, a descoperit că unele autovehicule și componente importate „slăbesc economia noastră internă” și ar putea dăuna securității naționale.

Administrația americană a trecut peste un termen inițial stabilit prin lege pentru luna noiembrie 2019, când SUA trebuia să ia o decizie finală cu privire la tarife, în contextul în care UE a arătat disponibilitate pentru discuții, iar discuțiile pe un acord comercial cu China nu erau încă finalizate.

După semnarea pactului comercial parțial cu China însă, SUA și-au mutat atenția către UE, despre care președintele american Donald Trump spune că se „comportă mai rău cu noi pe comerț decât China”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro