Polonia: Opoziția contestă la Curtea Supremă rezultatele alegerilor prezidențiale
Contestând realegerea președintelui conservator polonez Andrzej Duda, pe 12 iulie, principala coaliție de opoziție a anunțat joi că a făcut apel la Curtea Supremă, solicitând anularea alegerilor, potrivit AFP.
Platforma Civică (PO), al cărei candidat Rafal Trzaskowski, primar liberal pro-european al Varșoviei a pierdut, a reclamat nereguli în alegeri și partizanatul televiziunii publice.
„Am cerut ca alegerile să fie declarate nule”, a declarat reporterilor șeful Platformei Civice, Borys Budka: alegerile nu au fost nici „corecte” și „întregul aparat de stat” a încălcat legea sprijinindu-l pe Duda.
Susținut de partidul conservator naționalist PiS, Duda a câștigat la limită, cu 51% din voturi față de Trzaskowski care a obținut 49% din voturi.
Este cel mai strâns scor de la prăbușirea comunismului în 1989, notează BBC News. Unul dintre subiectele principale ale campaniei a fost legat de viitorul țării și relațiile cu Uniunea Europeană, a cărei membru este.
Înainte de alegeri, oponenţii lui Duda şi ai guvernului PiS şi-au exprimat teama că un al doilea mandat prezidenţial ar putea încuraja PiS să anihileze libertăţile mass-media, ale instanţelor şi administraţiilor locale, făcând regimul din ce în ce mai autocratic.
Prezența la vot a fost una foarte ridicată, de 68,9% din totalul de 30 de milioane de polonezi chemați la vot Polonezii au votat duminică în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după două săptămâni de la primul tur câştigat de actualul șef al statului, Andrzej Duda, dar fără majoritate absolută.
Mulţi dintre ei au votat prin corespondenţă, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de Covid-19, care a determinat şi amânarea alegerilor prezidenţiale iniţial programate pentru luna mai.