Alexei Navalnîi poate fi transportat, starea sa este "stabilă" (spital rusesc)
Spitalul rus unde a fost internat opozantul numărul 1 al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, și-a dat acordul pentru externarea acestuia, afirmând că starea sa este de acum „stabilă”, în condițiile în care un avion închiriat de un ONG german îl așteaptă la aeroportul din Omsk, scrie AFP.
„Am luat decizia să nu ne opunem să fie transportat spre un alt spital, cel care ne va fi desemnat de rudele sale”, le-a spus ziariștilor Anatoli Kalinitcenko, directorul adjunct al spitalului de urgență din Omsk, care a precizat că „starea sa este stabilă”.
UPDATE Spitalul în care a fost internat Aleksei Navalnîi a dat undă verde pentru transportarea sâmbătă dimineaţă a opozantului rus la un spital din Germania, informează AFP.
„Am decis să nu ne opunem transferului său în alt spital, cel desemnat de rudele sale”, a declarat Anatoli Kalinicenko, directorul adjunct al spitalului de urgenţă din Omsk, adăugând că starea pacientului este stabilă. „La solicitarea echipei medicale germane, zborul va fi întârziat până în dimineaţa zilei de 22 august”, a declarat ministerul regional al sănătăţii, citat de agenţiile ruse de presă. Sursa citată a menţionat „cerinţe ale sindicatului transportatorilor aerieni din Germania, care reglementează condiţiile de muncă ale personalului navigant”.