Sari direct la conținut

Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite au convenit să "relanseze" legăturile transatlantice

HotNews.ro
Antony Blinken, Foto: Flickr
Antony Blinken, Foto: Flickr

Șefii diplomațiilor din Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite și-au afirmat vineri intenția de a „relansa” legăturile transatlantice, după prima lor întâlnire de la instalarea președintelui Joe Biden la Casa Albă, potrivit AFP.

„Miniștrii Afacerilor externe au convenit că doresc să relanseze parteneriatul transatlantic tradițional puternic și să înfrunte împreună provocările globale, pe viitor”, se arată într-un comunicat comun.

„Această primă discuție aprofundată între miniștrii Afacerilor externe după învestitura președintelui Biden a fost caracterizată de o atmosferă de încredere și constructivă.”

Potrivit comunicatului, miniștrii europeni și noul lor omolog american, Antony Blinken, au evocat acordul privind dosarul nuclear iranian.

Cele trei țări europene semnatare ale acordului din 2015 și SUA „au discutat despre maniera în care o abordare unificată ar putea să răspundă la preocupările noastre comune legate de subiectul Iran”, a scris pe Twitter ministrul britanic de Externe Dominic Raab.

Această discuție virtuală a mai avut în vedere pandemia de coronavirus, relațiile cu China și Rusia și politicile climatice mondiale, a precizat Berlinul.

Secretarul american de Stat Antony Blinken a „subliniat angajamentul american în favoarea unei acțiuni coordonate pentru a depăși provocările mondiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației americane Ned Price, afirmații care reprezintă o ruptură cu politica administrației Trump.

Blinken și omologii săi au „afirmat rolul central al relației transatlantice pentru a înfrunta chestiuni de securitate, climat, sănătate și alte provocări cu care se confruntă lumea”, a adăugat Price.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro