Grecia împrumută Arabiei Saudite o baterie Patriot pentru ca saudiții să se apere de atacurile houthi contra infrastructurii energetice
Grecia va împrumuta o baterie de rachete Patriot Arabiei Saudite pentru a-şi proteja infrastructura energetică de atacurile rebelilor houthi, au anunţat marţi înalţi responsabili eleni, notează AFP și Agerpres.
„Am semnat un acord pentru transferul unei baterii Patriot în Arabia Saudită”, a declarat ministrul grec de externe, Nikos Dendias, în timpul unei vizite la Riad, împreună cu titularul Apărării, Nikos Panagiotopoulos.
Aceasta va fi „desfăşurată în curând şi operaţională pe solul saudit (…) pentru a proteja infrastructura energetică esenţială împotriva ameninţărilor teroriste”, a spus Nikos Panagiotopoulos într-un comunicat separat.
Autorităţile saudite nu au făcut niciun comentariu şi nu se ştie de câte baterii Patriot dispun în prezent. Statele Unite au anunţat în mai 2020 că vor retrage din Arabia Saudită patru baterii antirachetă Patriot.
Două dintre acestea au fost desfăşurate în urma atacurilor asupra instalaţiilor petroliere saudite din septembrie 2019, care au constrâns temporar regatul să-şi reducă la jumătate producţia de ţiţei şi să semene un vânt de panică pe pieţele internaţionale.
Rebelii houthi au revendicat aceste acte, dar Riadul şi Washington au acuzat Iranul, care la rândul său a negat orice implicare.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, se află în fruntea unei coaliţii militare care sprijină guvernul yemenit în războiul pe care îl poartă din 2014 împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran. Regatul se bazează foarte mult pe bateriile Patriot pentru a intercepta atacurile cu rachete şi dronele lansate de rebeli aproape zilnic.
În ultimele luni, rebelii houthi şi-au intensificat atacurile cu drone şi rachete împotriva unor ţinte saudite, inclusiv petroliere, reaminteşte AFP.