Sari direct la conținut

Putin face lista neagră a statelor ”neprietenoase”. O nouă lege le limitează numărul angajaților de la ambasade

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia Images
Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, vineri, o lege care limitează numărul angajaţilor locali care lucrează la misiuni diplomatice străine şi alte agenţii, ordonând guvernului să redacteze o listă cu statele ”neprietenoase” care vor fi supuse restricţiilor, transmite Reuters, citată de news.ro.

Legea, publicată vineri pe site-ul Kremlinului, autorizează guvernul să restricţioneze sau chiar să interzică contractele de angajare ”cu organisme şi instituţii de stat ale unor state străine care comit acte neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse”.

Legea a fost promulgată pe fondul escaladării unui conflict diplomatic între Rusia şi Republica Cehă, care a făcut ca ambele ţări să expulzeze diplomaţi şi ca mai multe ţări europene să le urmeze exemplul.

Săptămâna trecută, Cehia a acuzat Moscova că a avut un rol în exploziile produse în 2014 la un depozit ceh de armament, dar Rusia neagă acest lucru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro