Sari direct la conținut

Erdogan denunță „politizarea de către terți” a dezbaterii în jurul genocidului armean

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă „terțe părți” că s-au amestecat în afacerile Turciei, după ce președintele american Joe Biden a recunoscut genocidul armean, potrivit AFP.

„Nimeni nu profită de faptul că dezbaterile – care ar trebui ținute de istorici – sunt politizate de terți și devin un instrument de interferență în țara noastră”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj adresat Patriarhului Armeniei la Istanbul.

Ministrul său de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că Turcia nu are „lecții de învățat de la nimeni despre istoria sa”.

„Cuvintele nu pot schimba sau rescrie istoria”, a scris pe Twitter Cavusoglu, la scurt timp după anunțul președintelui SUA.

„Nu vom lua lecții de la nimeni despre istoria noastră”, a adăugat el.

Joe Biden a recunoscut genocidul armean sâmbătă, devenind primul președinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacrați de Imperiul Otoman în 1915, potrivit AFP. Turcia a reacționat prin ministrul său de Externe care a spus că țara sa nu are „nicio lecție de învățat de la nimeni despre istoria sa”.

Turcia a reacționat prin ministrul său de Externe care a spus că țara sa nu are „nicio lecție de învățat de la nimeni despre istoria sa”.

Premierul armean Nikol Pashinyan a salutat sâmbătă decizia istorică a lui Joe Biden de a recunoaște oficial genocidul armean, potrivit AFP.

Pashinyan a mulțumit președintelui SUA într-o postare pe Facebook pentru această „măsură foarte puternică față de justiție și adevăr istoric” și care oferă „un sprijin neprețuit descendenților victimelor genocidului armean”.

Genocidul armean este recunoscut de peste douăzeci de țări și de mulți istorici, dar este puternic contestat de Turcia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro