Sari direct la conținut

Lavrov: Cea mai mare greșeală a americanilor este că au încercat să impună în Afganistan ceea ce numeau ei democrație

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: Artyom Geodakyan / Sputnik / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: Artyom Geodakyan / Sputnik / Profimedia

​Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că eșecul SUA în Afganistan a venit din faptul că americanii nu au ținut cont de tradițiile și valorile afganilor.

​„Americanii au încercat să facă acolo ceea ce numeau ei democrație. (…) Este o naivitate să pretindem că e posibil să forțăm poporul afgan să trăiască conform regulilor după care trăiește Occidentul, ignorând complet tradițiile de secole de acolo. Asta, cred eu, a fost cea mai mare greșeală”, a declarat marți Lavrov.

El a precizat, totodată, că Rusia susține lansarea unui „dialog național” în Afganistan „cu participarea tuturor forțelor politice, etnice și confesionale” ale țării după victoria talibanilor. (AFP. Tass)

Lavrov a apreciat ca fiind un semnal pozitiv din partea talibanilor faptul că acestia au spus că vor un guvern alături de alte forțe politice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro