Referendum Elveția: Cetățenii se pronunță asupra certificatului Covid, pe fondul apariției noii tulpini
Elveţienii se pronunţă duminică asupra legii Covid-19 care a permis instituirea permisului sanitar, la sfârşitul unei campanii electorale furtunoase, poliţia fiind în alertă în faţa a noi manifestaţii, scrie Le Figaro citat de News.ro. Acest referendum vine în contextul apariţiei noii variante Omicron a coronavirusului, depistată în Africa de Sud şi declarată „îngrijorătoare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a impus stare de alertă în toată lumea.
Semn al tensiunilor neobişnuite în Elveţia, poliţia a blocat duminică piaţa unde se află sediul Guvernului şi Parlamentul din Berna, în aşteptarea demonstranţilor.
Conform sondajelor, populaţia ar trebui să accepte legea chiar dacă opozanţii au ştiut să se facă auziţi în ultimele săptămâni, organizând numeroase manifestaţii, unele interzise şi marcate de violenţe.
Tensiunile în creştere din Elveţia, o ţară cunoscută pentru cultura dialogului şi a compromisului şi în care referendumurile sunt organizate de mai multe ori pe an într-un climat liniştit, a avut efectul unui şoc electric.
Numeroşi politicieni, inclusiv ministrul Sănătăţii Alain Berset, care de doi ani luptă contra Covid, au fost ameninţaţi cu moartea şi sunt sub protecţia poliţiei.
Elveţienii votează duminică şi o iniţiativă populară privind îngrijirile medicale prin care se cere Confederaţiei să garanteze o „remunerare corespunzătoare” pentru servicii. Votul are loc în momentul în care Elveţia, ca şi alte ţări, a cunoscut un focar de infecţii de la jumătatea lunii octombrie din cauza variantei Delta.
Dar, spre deosebire de alte ţări în acelaşi caz, guvernul a refuzat până acum să înăsprească măsurile naţionale de control, argumentând că ocuparea patului de terapie intensivă de către pacienţii cu Covid este relativ scăzută pentru moment (20%).
Guvernul a cerut totuşi cantoanelor să ia măsuri şi populaţiei să respecte măsurile sanitare de bază. Cu o rată a persoanelor complet vaccinate de aproximativ 65%, Elveţia rămâne în urmă în ceea ce priveşte vaccinarea, în comparaţie cu alte ţări din Europa de Vest.