Sari direct la conținut

Zeița Democrației, înlăturată din tot mai multe campusuri universitare din Hong Kong

HotNews.ro
Zeita democratiei (sursa foto: twitter), Foto: Hotnews
Zeita democratiei (sursa foto: twitter), Foto: Hotnews

Încă două universități din Hong Kong au demontat monumente dedicate protestelor din Piața Tiananmen, urmând exemplul unei alte universități care a înlăturat, la începutul săptămânii, o sculptură ce omagia victimele revoltei din Beijing, din 1989, transmite Reuters.

O statuie din bronz denumită ”Zeița Democrației” a fost înlăturată vineri dimineața din piațeta din fața Universității Chineze din Hong Kong.

Universitatea a transmis, printr-un comunicat de presă, că ”statuia neautorizată” a fost îndepărtată din campus, la ordinul directorului instituției, în urma unei evaluări interne.

Sculptura înaltă de 10 metri, dedicată studenților din Piața Tiananmen, era un simbol al libertății și democrației.

„Sunt șocat și îndurerat”, a declarat Felix Chow, un fost student al Univeristății Chineze și consilier local.

„Această statuie este un simbol al libertății academice, un semn al deschiderii universității… Un astfel de gest pune sub semnul întrebării capacitatea universității de a mai fi un spațiu al libertății în care oamenii pot vorbi liber”, a mai spus el pentru Reuters.

Și Universitatea Lingnan a îndepărtat un basorelief cu masacrul din Tiananmen care includea și Zeița democrației.

Regimul comunist de la Beijing își pune amprenta pe Hong Kong, remodelând orașul cândva autonom după chipul și asemănarea sa, după înăbușirea protestelor prodemocrație din urmă cu doi ani.

De atunci, comemorarea victimelor din Tiananmen a devenit ilegală. În același timp, priveghiul anual care avea loc pe 4 iunie a fost anulat în ultimii doi ani, autoritățile invocând motive de securitate și temerile legate de răspândirea pandemiei de Covid-19.

Oficial, nu există nicio victimă a revoltei din Piața Tiananmen, însă activiștii pentru drepturile omului spun că sute sau chiar mii de oameni au fost uciși în masacrul din Beijing care a avut loc în 1989.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro