Atacul cibernetic ce a vizat Ucraina: Kievul spune că are dovezi că este mâna Rusiei
Ucraina a declarat duminică că are „dovezi” privind implicarea Rusiei în atacul cibernetic major care a vizat mai multe site-uri guvernamentale în această săptămână, pe fondul tensiunilor grave dintre Kiev și Moscova, transmite AFP.
„Până în prezent, toate dovezile indică faptul că Rusia se află în spatele atacului cibernetic”, a precizat ministerul pentru transformare digitală într-un comunicat.
Acest sabotaj „este o manifestare a războiului hibrid pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei din 2014”, a afirmat ministerul.
Scopul este „nu doar de a intimida societatea”, ci și de a „destabiliza situația din Ucraina” prin „subminarea încrederii ucrainenilor în tăria lor”, a declarat aceeași sursă.
Microsoft a transmis sâmbătă că a descoperit un program malware distructiv în sistemele aparținând mai multor agenții guvernamentale ucrainene și unor organizații lucrează cu executivul de la Kiev.
Malware-ul, care este deghizat în ransomware, face ca sistemul informatic infectat să devină inoperabil dacă este activat de atacator, a transmis Microsoft.
Amintim și că, vineri, NATO a anunțat că va semna un acord cu Ucraina pentru cooperare împotriva atacurilor cibernetice
Atacul cibernetic a avut loc joi seara și a vizat site-urile mai multor ministere ucrainene, care au rămas inaccesibile timp de mai multe ore.
Atacul a avut loc pe fondul tensiunilor crescânde dintre Rusia și Ucraina, Kievul și aliații săi occidentali acuzând Moscova că a adunat trupe la granița sa în vederea unei posibile invazii.
Ucraina este sfâșiată din 2014 de un război în estul țării între forțele Kievului și separatiștii pro-ruși, al căror sponsor militar și financiar este, în general, Kremlinul. Conflictul a izbucnit după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în același an.
(sursă foto © Michael Borgers | Dreamstime.com)