Sari direct la conținut

OLAF a descoperit un grup cu ramificaţii în România şi Italia care a deturnat sute de mii de euro din fonduri UE

HotNews.ro
OLAF, Foto: Wikipedia
OLAF, Foto: Wikipedia

Un grup infracţional va fi tras la răspundere în România pentru că a deturnat sute de mii de euro din fondurile UE pentru agricultură destinaţi cultivării roşiilor, a anunţat miercuri într-un comunicat Oficiul European de Luptă Antifraudă.

OLAF susţine că grupul, care „nu avea nicio intenţie de a cultiva roşii”, a deturnat 850.000 de euro din fondurile UE pentru agricultură, relatează Agerpres.

De asemenea, potrivit OLAF, „niciun cent din aceşti bani nu a fost cheltuit pe agricultură sau în România”.

O investigaţie comună a OLAF împreună cu autorităţile române şi italiene a descoperit operaţiunea care a implicat companii ecran, declaraţii funciare false şi documente falsificate.

Grupul obţinea subsidiile în România şi apoi le transfera în conturile unor bănci italiene. Apoi fondurile era utilizate pentru a finanţa alte activităţi criminale, notează OLAF.

Instituţia susţine că acelaşi grup este posibil să fi folosit tactici similare în alte activităţi din România.

Cinci cetăţeni italieni şi patru entităţi din România vor fi urmărite penal în România unei recomandări judiciare a OLAF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro