Sari direct la conținut

Donețk și Luhansk – unde se află, cât de bogate sunt și cine conduce regiunile separatiste recunoscute oficial de Rusia

HotNews.ro
Regiunea Donbass, Foto: Profimedia
Regiunea Donbass, Foto: Profimedia

​Republicile separatiste pro-ruse Donețk și Luhansk, a căror independență a recunoscut-o Moscova luni, sunt situate în bazinul minier rusofon Donbas (estul Ucrainei) și au scăpat de sub controlul Kievului din 2014. Conflictul dintre separatiști și autoritățile ucrainene s-au soldat cu peste 14.000 de morți.

Donețk (fostul Stalino) este principalul oraș al bazinului minier Donbas, precum și unul dintre principalele centre metalurgice ale Ucrainei. Are două milioane de locuitori.

Luhansk (fostul Voroshilovgrad) este un oraș industrial, care are 1,5 milioane de locuitori.

Bazinul Donbas, care se învecinează cu Rusia, are rezerve imense de cărbune. Prezența vorbitorilor de limbă rusă acolo este legată în special de trimiterea de muncitori ruși după cel de-al Doilea Război Mondial în perioada sovietică.

Conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii din Donețk și Luhansk a izbucnit în urmă cu opt ani, în contextul anexării de către Rusia a peninsulei Crimeea.

Independența lor, proclamată în urma referendumurilor, nu este recunoscută de comunitatea internațională.

Rusia, la rândul ei, este acuzată de Kiev și Occident că îi sprijină militar și financiar pe separatiștii pro-ruși din cele două regiuni separatiste.

Cine sunt liderii regiunilor separatiste Donețk și Luhansk

Rezolvarea conflictului, prevăzută de acordurile de la Minsk din 2015, este în impas, Kievul și separatiștii acuzându-se reciproc că nu le respectă.

Au fost instituite o serie de armistiții, dar acestea au fost încălcate în mod repetat.

Denis Pușilin, ales în 2018 într-un scrutin denunțat de Kiev, conduce autoproclamata Republică Populară Donețk (DNR).

Leonid Passetchnik este șeful autoproclamatei Republici Luhansk (LNR). (sursa: AFP)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro