Sari direct la conținut

OSCE: Peste 3.200 de încălcări ale armistițiului în estul Ucrainei, în special ”explozii” în jurul liniei frontului

HotNews.ro
Teritoriile separatiste Donețk și Luhans din estul Ucrainei, Foto: Dreamstime.com
Teritoriile separatiste Donețk și Luhans din estul Ucrainei, Foto: Dreamstime.com

Observatorii OSCE au înregistrat în 48 de ore peste 3.200 de noi încălcări ale armistiţiului care ar trebui să fie în vigoare în estul Ucrainei, a anunţat organizaţia într-un comunicat de presă publicat în noaptea de luni spre marţi.

De vineri seară până duminică seara, observatorii de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa au înregistrat 2.158 de încălcări în regiunea Doneţk şi 1.073 în regiunea Luhansk, mare parte din teritoriul acestora fiind controlat de separatiştii proruşi aflaţi în război împotriva Kievului.

Acestea sunt în principal „explozii” în jurul liniei frontului, potrivit acestui buletin al OSCE, care are şi observatori postaţi la punctele de trecere care permit intrarea şi ieşirea din aceste două regiuni.

„Este de o importanţă crucială ca decizia de luni să nu conducă la noi acţiuni militare şi vărsări de sânge”, a declarat într-un comunicat reprezentantul special al OSCE în Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independența Doneţk şi Lugansk, cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro