Reacții internaționale la anunțul lui Putin privind Ucraina: De la condamnarea gestului și amenințări cu sancțiuni la ”cine urmează să fie invadat?”
Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni seara independența regiunilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. Iată care sunt principalele reacții la acest nou pas major în criza ruso-ucraineană, potrivit AFP:
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că a considerat decizia Moscovei „o încălcare a integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei”. Este „incompatibilă cu principiile Cartei Națiunilor Unite”, a spus el într-o declarație.
STATELE UNITE – Decizia președintelui Putin contrazice „angajamentul Rusiei față de diplomație” și merită un răspuns „ferm” și „rapid”, a declarat șeful diplomației americane, Antony Blinken.
FRANȚA – Președintele francez Emmanuel Macron a condamnat luni decizia lui Vladimir Putin și a cerut „sancțiuni europene specifice” împotriva Moscovei.
UNIUNEA EUROPEANĂ – UE a calificat recunoașterea regiunilor separatiste drept o „încălcare flagrantă a dreptului internațional” și îi va sancționa pe „cei implicați în acest act ilegal. Acest pas este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, precum și a acordurilor de la Minsk”.
Uniunea va răspunde cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal.
NATO – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a „condamnat” decizia: „Aliații îndeamnă Rusia, în termenii cei mai fermi, să aleagă calea diplomației, să renunțe imediat la consolidarea militară masivă în Ucraina și în jurul acesteia și să își retragă forțele în conformitate cu obligațiile și angajamentele sale internaționale.
GERMANIA – Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a spus că Vladimir Putin „a renunțat la toate angajamentele” față de comunitatea internațională.
„Avertizăm în mod expres împotriva oricărei noi escaladări militare din partea Rusiei”, a adăugat ea.
MAREA BRITANIE – Premierul britanic Boris Johnson a denunțat „o încălcare flagrantă a suveranității” Ucrainei și o „repudiere” a acordurilor de pace de la Minsk.
Șefa diplomației sale, Liz Truss, a avertizat că „încălcarea” de către Rusia a angajamentelor sale internaționale nu va rămâne „nepedepsită”.
CHINA – Beijingul nu a condamnat în mod explicit Rusia și a cerut luni celor implicați în criza ucraineană „să dea dovadă de reținere și să evite orice acțiune care ar putea alimenta tensiunile”.
JAPONIA – Premierul nipon Fumio Kishida a „condamnat cu fermitate această serie de acțiuni rusești”, afirmând că acestea încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei:
„Dacă va avea loc o invazie, vom coordona un răspuns ferm, inclusiv sancțiuni, în consultare cu G7 și comunitatea internațională.
POLONIA – Premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat că această decizie „reprezintă o respingere a dialogului și o încălcare flagrantă a dreptului internațional”.
LITUANIA – Decizia Moscovei „dovedește un dispreț total față de dreptul internațional și de cartelele ONU. Rămân convins că o astfel de escaladare trebuie să fie sancționată”, a reacționat Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de externe.
INDIA – Ambasadorul Indiei la ONU a cerut „tuturor părților să dea dovadă de reținere”. „Prioritatea imediată este dezescaladarea tensiunilor (…) Suntem convinși că această problemă poate fi rezolvată doar prin dialog diplomatic”, a declarat ambasadorul T.S. Trimurthi.
AUSTRALIA – Premierul australian Scott Morrison a declarat că este în favoarea unor „sancțiuni puternice și dure împotriva Rusiei”.
ALBANIA – „Cine urmează să fie invadat?”, s-a întrebat ambasadorul albanez la ONU, Ferit Hoxha.