Sari direct la conținut

Cum s-au ”aliniat” parlamentarii ruși ca să-l felicite pe Putin: ”Suntem pregătiți de sancțiunile Occidentului” / Singurul ales care a votat (din greșeală) împotriva recunoașterii independenței

HotNews.ro
Duma de Stat, Foto: Agerpres
Duma de Stat, Foto: Agerpres

Parlamentarii ruși s-au înghesuit marți pentru a-l felicita pe Vladimir Putin pentru că a recunoscut independența teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, înainte de a ratifica această recunoaștere în unanimitate, dând dovadă de o loialitate totală față de stăpânul Kremlinului, potrivit AFP.

Concurând cu vervă patriotică, deputații și senatorii celor două Camere ale Parlamentului au apărat pe rând decizia președintelui rus, denunțată de Occident drept „încălcare a suveranității Ucrainei”.

Nici un ales nu s-a pronunțat împotriva acordurilor de cooperare propuse de Vladimir Putin, care oferă Moscovei temeiul legal pentru a stabili o prezență militară în „republicile populare” Donețk și Lugansk, aflate sub controlul separatiștilor pro-ruși din 2014.

Parlamentarii au considerat decizia Kremlinului drept o mare victorie, într-o secvență care amintește de anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeei în 2014.

„Îi mulțumim președintelui pentru curajul său, pentru misiunea sa plină de responsabilitate”, a declarat președintele Dumei, Viacheslav Volodin, în deschiderea ședinței Camerei inferioare.

Cu o seară înainte, Putin anunțase această recunoaștere după un lung discurs cu accente amenințătoare.

În special, el a subliniat că Ucraina a fost „în întregime creată de Rusia”, punând sub semnul întrebării dreptul ucrainenilor la propriul stat. El a ordonat apoi trimiterea soldaților ruși în aceste teritorii, cu misiunea oficială de „păstrare a păcii”.

Foto: Profimedia

„Moscova nu se teme de nicio sancțiune”

Pe măsură ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni împotriva Moscovei, parlamentarii au simțit că Rusia este pedepsită pe nedrept.

„Moscova nu se teme de nicio sancțiune”, i-a asigurat pe parlamentari adjunctul ministrului de externe Andrei Roudenko.

Și pe măsură ce rubla și indicii bursieri ruși au scăzut, Viaceslav Volodin le-a cerut rușilor „să creadă în moneda lor națională”.

Părea, pe scurt, că un singur deputat – din 400 în total din Duma – nu s-a pronunțat în favoarea acordurilor propuse de președintele rus. Dar anomalia a fost temporară: deputatul comunist Oleg Smoline a recunoscut după faptul că nu a apăsat suficient de repede butonul pentru a-și înregistra votul favorabil.

La sesiuni au luat parte unii dintre cei mai anti-occidentali vorbitori din țară, veterani care au stat în Parlament de ani sau chiar decenii, și chiar dacă aparțin unei opoziții care îl critică uneori pe Putin în privința politicii sale interne, ei nu-i pun la îndoială politica externă.

„NATO ne ia de gât”, a spus în special liderul comunist Ghenadi Ziuganov, de 77 de ani.

Printre cei care au vorbit s-a numărat și deputatul naționalist Andrei Lugovoi: Rusia „scuipă pe părerea Occidentului”, a declarat acesta.

Poliția britanică îl acuză pe Lugovoi că a provocat otrăvirea fostului agent rus Alexander Litvinenko la Londra în 2006, dar nu a reușit niciodată să obțină extrădarea acestuia.

Odată aprobate de camera inferioară, textele au fost transferate spre ratificare aleșilor camerei superioare, a căror președinte, Valentina Matvienko, părea să aibă lacrimi în ochi.

„Vă asigur că suntem pregătiți pentru sancțiunile occidentale”, a spus ea după vot.

Cu o zi înainte, ea fusese singura femeie care a participat la ședința extraordinară a consiliului de securitate de la Kremlin. În această sesiune transmisă de televiziune, cei mai înalți oficiali ai țării pledaseră și ei cu pasiune pentru recunoașterea regiunilor separatiste.

Putin stătea în fața lor, chemându-i pe rând să-și prezinte punctul de vedere.

Când i-a venit rândul, Matvienko, în vârstă de 72 de ani și născută în Ucraina, a dat de înțeles că membrii extremei drepte ucrainene vor prelua puterea în aceste teritorii din estul Ucrainei dacă Rusia nu și-ar recunoaște independența.

„Ce a făcut Rusia Ucrainei timp de treizeci de ani (pentru a merita asta)?” a concluzionat ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro