Sari direct la conținut

UE a anunțat noile sancțiuni luate împotriva Rusiei / Exporturile de gaze naturale, scutite din nou

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana
Ursula von der Leyen, Foto: Comisia Europeana

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat marți noi sancțiuni contra Rusiei, spunând că trebuie să se mențină o presiune maximă asupra lui Vladimir Putin și a Guvernului de la Moscova în acest moment critic.

Atrocitățile de la Bucha și din alte zone din care trupele rusești au plecat recent nu pot și nu vor rămâne fără răspuns, a subliniat von der Leyen.

Ce a anunțat șefa Comisiei Europene:

  • interdicție totală de tranzacții pentru patru bănci rusești-cheie, inclusiv VTB Bank
  • inderdicție de import de cărbune din Rusia în valoare de patru miliarde de euro pe an
  • nu se va permite accesul navelor deținute sau operate de ruși în porturile UE, cu excepția produselor alimentare, energetice sau cu ajutoare
  • interdicții de import în valoare de 5,5 miliarde de euro, inclusiv pentru lemn, ciment, fructe de mare și băuturi alcoolice
  • interdicții de export în valoare de 10 miliarde de euro, inclusiv pentru semiconductori de înaltă tehnologie
  • UE va lucra la sancțiuni suplimentare, inclusiv contra importurilor de petrol

UE va ancheta atrocitățile rusești alături de Ucraina

„Cu toții am văzut imaginile înfiorătoare din Bucha și din alte zone din care trupele ruse au plecat recent. I-am transmis ieri președintelui Zelenski condoleanțe și l-am asigurat de sprijinul deplin al Comisiei Europene în aceste vremuri groaznice. Aceste atrocități nu pot și nu vor rămâne fără răspuns. Făptuitorii acestor crime odioase nu trebuie să rămână nepedepsiți”, afirmă Ursula von der Leyen într-un comunicat remis presei.

Ea a amintit de faptul că UE a înființat o echipă comună de anchetă cu Ucraina pentru a colecta probe și investiga crimele de război comise de forțele armate ale Rusiei.

„Rusia poartă un război crud și nemilos, nu numai împotriva trupelor curajoase ale Ucrainei, ci și împotriva populației sale civile. Este important să menținem presiunea maximă asupra lui Putin și a guvernului rus în acest punct critic”, a subliniat președintele Comisiei Europene.

Acesta este al cincilea pachet de sancțiuni impus Moscovei, de la invazia în Ucraina, în 24 februarie.

Exporturile de gaze naturale, scutite din nou de sancțiunile UE

Gazele naturale rusești, cea mai importantă componentă a exporturilor Rusiei către Uniunea Europeană, au scăpat din nou de sancțiuni, în pofida semnalelor din ultimele zile că s-ar construi o voință politică în acest sens.

Josep Borrell, șeful diplomației europene, anunțase luni că blocul comunitar va introduce de urgență noi sancțiuni împotriva Rusiei după descoperirea unui număr mare de cadavre de civili ucraineni în regiunea Kievului, în special la Bucha.

Emmanuel Macron s-a declarat luni pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei, referindu-se la petrol și cărbune, nu și la gazele rusești, în timp ce Christine Lambrecht, ministrul german al apărării, a afirmat că UE trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, un semnal foarte important dat de Berlin.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat însă luni, în timpul unei conferințe de presă, că Germania este principalul obstacol în calea impunerii unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.

Agenția Bloomberg nota într-o analiză publicată luni că Rusia ar putea obține profituri record din exporturile de gaze naturale și petrol, dacă UE nu impune sancțiuni împotriva sa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro